Fabrica de subansamble pentru energia regenerabilă se va deschide la Petrila
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Simona Stan

Fabrica de subansamble pentru energia regenerabilă se va deschide la Petrila
O nouă fabrică destinată producerii de subansamble pentru echipamentele din industria energiei regenerabile va fi deschisă, începând cu anul viitor, pe platforma fostei exploatări de cărbune de la Petrila. Construcția acestei unități va începe în vara acestui an, conform informațiilor oferite miercuri de reprezentanții companiei RenewAcad, în cadrul lansării oficiale a proiectului.
Fabrica va crea aproximativ 50 de locuri de muncă, iar muncitorii vor fi instruiți în noile meserii prin programele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara. Această investiție face parte dintr-un program mai larg, care include trei inițiative planificate de companie în zona orașului Petrila în următorii doi-trei ani.
Conform declarațiilor directorului companiei, Sebastian Enache, prima etapă a investiției, evaluată la 49 milioane lei, va include producerea diverselor elemente constructive, baterii, carcase pentru stocarea energiei electrice, precum și o linie de producție de cablaje și roboți automați pentru curățarea panourilor fotovoltaice.
"După prima investiție, fabrica de baterii, vom face o a doua, o instalație de 20 MWh, instalație de stocare a energiei electrice, pe același teren, și ne propunem să facem servicii de sistem pentru Sistemul Energetic Național. Este o investiție de aproximativ 15 milioane de euro. În a treia etapă, pe un teren de la Consiliul Județean, ne propunem să construim o baterie de 50 MWh, care va reprezenta o investiție de peste 20 de milioane de euro", a mai adăugat Enache.
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a subliniat la eveniment că instituția va susține implementarea acestui proiect și extinderea lui prin Programul de Tranziție Justă. "Mă bucur că și prin acest proiect zona fostei Mine Petrila se transformă ireversibil spre ceea ce ne-am propus cu toții, atunci când ne-am asumat să preluăm perimetrul și clădirile fostei mine, respectiv un hub energetic, un hub tehnologic și un hub cultural," a declarat Avram.
În plus, compania intenționează să colaboreze cu Universitatea Petroșani pentru a sprijini tinerii ingineri care doresc să se implice în activități de proiectare și cercetare-dezvoltare, notează digi24.ro.