Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Rafila
Inapoi

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la DNA şi Parchetul European împotriva ministrului Rafila

Postat pe 02 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat, marţi, că a depus o sesizare penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi la Parchetul European care îl vizează pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Plângerea penală are legătură directă cu un contract de consultanţă semnat „în mod discreţionar şi abuziv de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu foştii colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)”, a precizat Emanuel Ungureanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament. „Vorbim despre suspiciuni de fapte penale extrem de grave, abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune. Mă refer în sesizarea, care are 12 pagini, la contractul de consultanţă pe care l-a făcut în luna iunie 2022 domnul Rafila contrasemnat de secretarul de stat Alexandru Rogobete, contract de consultanţă de 20 de milioane de euro care nu are absolut nicio justificare din punct de vedere a ceea ce înseamnă legea responsabilităţii fiscale şi oportunitatea pe care ar trebui să o gândească orice ministru când cheltuie mai ales bani europeni. Şi mai ales discutăm despre un contract care are suspiciuni de dublă finanţare. Vorbim despre finanţarea pe care a primit-o o altă autoritate a statului român - ANMCS - Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate - care a încasat sume importante de bani ca să facă standarde de calitate în sistemul sanitar românesc, chiar un manual al calităţii, iar domnul Rafila, prin dublă finanţare, acordă 1 milion de euro către OMS să facă exact acelaşi lucru pe care ar fi trebuit să-l facă o autoritate care este chiar în subordinea domnului Ciolacu”, a afirmat Emanuel Ungureanu. Potrivit acestuia, „Rafila a cheltuit iresponsabil şi ilegal banii din PNRR”. „Vă aduceţi aminte minciunile PSD şi PNL care spuneau că Ghinea a pus bani de consultanţă în PNRR ca să-i cheltuie în mod iresponsabil? Adevărul este că banii cheltuiţi iresponsabil şi ilegal din PNRR pe consultanţă sunt banii pe care i-a cheltuit Rafila deja - 10 milioane de euro s-au dus, printre care prioritizarea alocărilor bugetare efectuate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională, adică Rafila a rugat OMS de 640.000 de euro să ne înveţe criterii de prioritizare pentru alocarea bugetului şi elaborarea termenilor de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări. Mai exact, 640.000 de euro a aruncat în vânt Rafila ca OMS să ne înveţe cum să alocăm bani din sănătate, asta în condiţiile în care şefa Casei Naţionale de Asigurări ne spunea că nu mai sunt bani până la finalul anului”, a arătat Ungureanu, potrivit Agerpres. Deputatul USR a atras atenţia că procurorii Parchetului European ar trebui „să investigheze urgent suspiciunile de abuz în serviciu, delapidare şi înşelăciune din contractul de consultanţă încheiat de Rafila cu OMS”, apreciind că, din păcate, „există pericolul ca acest dosar să fie îngropat de DNA”. „Speranţa mea se îndreaptă în aceste zile către Parchetul European. Este mesajul meu către cei care conduc această instituţie, să facă repede investigaţii cu privire la acest contract de consultanţă cu OMS, de 20 de milioane de euro, pentru că mi-e teamă că domnul Voineag de la DNA o să îngroape acest dosar de consultanţă al lui Rafila, aşa cum a făcut cu dosarul cu BMW-urile lui Iohannis şi aşa cum a îngropat ancheta care viza doi generali SRI acuzaţi de corupţie. Deci doamna Kovesi este într-un concurs, este într-un moment de competiţie - să arate dacă este interesată de modul în care Rafila şi-a bătut joc de bani europeni. Vorbim de bani din consultanţă despre care Rafila se lăuda, în august 2022, că ar fi fost bine să fie daţi către investiţii în sănătate. Apelul meu către Parchetul European este să ajungă repede la dosarul care este ţinut ascuns de Rafila. Acest contract de consultanţă cu OMS n-a fost niciodată prezentat public de către Ministerul Sănătăţii”, a transmis Emanuel Ungureanu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

05:25

Camion în șanț pe DN 1c

În această dimineață, pe DN 1c, în localitatea Lăpușel, un autotren a ieșit de pe carosabil, ajungând în șanț. La această oră se prodece o aglomerare a traficului în zonă. Din fericire, din primele informații, nu sunt victime.
Image Description

22:18

Percheziții la imobile și la sediul unei instituții publice din Baia Mare. Au fost ridicate înscrisuri, sume de bani și alte bunuri

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din Baia Mare împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza județului și un mandat de percheziție la sediul unei instituții publice din localitatea Baia Mare. Activitățile au fost efectuate într-o cauză ce vizează comiterea unor fapte
Image Description

22:10

Zilele Orașului Seini 2025 – Programul complet

Orașul Seini se pregătește de sărbătoare în weekendul 12–13 iulie, cu prilejul celei de-a XXVI-a ediții a evenimentului „Zilele Orașului Seini”. Sub genericul „Cetatea Zynir”, administrația locală condusă de doamna primar Gabriela Tulbure și Consiliul Local Seini a pregătit un program bogat, dedicat comunității și tuturor celor care vor să petreacă două zile de voie bună, competiții sportive, muzică și tradiții. De la ora 9:00 dimineața, startul se dă cu
Image Description

22:10

Vacanță cu factură la primărie: „Specializarea” de vară a unui primar din Maramureș

Când nu se pot justifica în mod direct, cheltuielile inutile se ascund sub umbrela unui „curs de specializare”. Nu e nimic nou – ne-am obișnuit cu această formă de lux birocratic, prin care unii aleși locali își „îmbunătățesc competențele” fix în stațiuni de patru stele, în plin sezon estival. Doar că, de această dată, informațiile au ieșit la iveală grație jurnalistului Vasile Dale, care a documentat cazul primarului din comuna
Image Description

21:02

Guvernul a decis că sporurile de “condiții vătămătoare” pentru bugetari scad de la 1.500 la 300 de lei

Guvernul a publicat lista detaliată cu actele normative adoptate în cadrul ședinței de astăzi. Astfel, executivul a decis limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv. De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:15

- Constanta - FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: David Hornea, absolvent al Liceului Callatis din Mangalia, un model între credință, cunoaștere și perseverență

Unul dintre acești tineri este David Hornea, absolvent al Liceului Teoretic Callatis din Mangalia, un exemplul viu al echilibrului între performanța academică și trăirea spirituală. A obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, cu note maxime la toate cele trei probe: Limba și literatura română, Istorie și Geografie. și un tânăr cu o traiectorie academică și morală demnă de toată admirația. David nu este doar un elev excepțional, ci și
Image Description

07:06

- Constanta - FOTO VIDEO Constanța: Parcarea de la intersecția străzilor Dionisie cel Mic cu Ștefăniță Vodă, decoperată parțial și plină de buruieni, e de un an nefolosită. Proiectul, legat de parcul care este amenajat în zonă

În septembrie 2020, Primăria Municipiului Constanța anunța finalizarea lucrărilor de marcare și numerotare a celei mai mari parcări amenajate în municipiul Constanța, un proiect de anvergură care a dus la reconfigurarea totală a zonei delimitate de străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic. Parcarea a fost amenajată de la zero tocmai pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din zonă. Parcarea ce cuprindea 320 de locuri începea pe strada Dionisie cel Mic
Image Description

07:05

- Covasna - Între piele și suflet: dermatologia prin ochii asistentei Koszta Rab Ottilia

La compartimentul de Dermatologie din Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, timpul pare să curgă altfel. Aici, boala e adesea la vedere, pe piele, ceea ce face ca pacienții să se simtă rușinați, temându-se mai ales din felul în care sunt priviți. În acest context, Koszta Rab Ottilia își face meseria cu o blândețe remarcabilă, care nu poate decât să fie de folos. Este asistentă medicală
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete