In Tel Aviv, un tunel a fost construit ca simbol in piata redenumita "Piata Ostaticilor" dupa atacul Hamas. Tunelul a fost lansat sambata, inainte de a 100-a zi de razboi intre Israel si miscarea islamista palestiniana Hamas. Nepoata unui ostatic, Eyal Moar, este constienta ca acest tunel este doar o mica parte din experienta ostaticilor retinuti in Fasia Gaza de catre mișcarea islamista si aliatii lor, ale caror chipuri sunt omniprezente in Israel. Unchiul sau, Abraham Munder, in varsta de 79 de ani, a fost unul dintre cei aproximativ 250 de civili si soldati rapiti pe 7 octombrie in sudul Israelului in timp ce se aflau sub comanda mișcarii islamiste palestiniene din Fasia Gaza. Dupa o saptamana de armistitiu la sfarsitul lunii noiembrie, aproape 100 de ostatici au fost eliberati in schimbul prizonierilor palestinieni, dar 132 raman inca in Fasia Gaza, dintre care 25 au murit fara ca trupurile lor sa fi fost puse inapoi la pamant, conform autoritatilor israeliene. Artistul israelian Roni Levavi a proiectat tunelul ingust de beton de 30 de metri prin care trec rudele ostaticilor, bazandu-se pe imaginile cu tuneluri din Gaza aparute in mass-media. Israelienii sunt convinsi ca ostaticii sunt tinuti in vasta retea subterana a Hamas in Fasia Gaza. Interiorul este slab luminat, cu pamant pe jos, iar sunetele de impuscaturi si bombardamente sunt redate in mod constant pentru a oferi o imagine a ceea ce simt ostaticii de atatea zile. Levavi a descries aceasta experienta ca fiind o stare de tremur, sufocare si teama, asemeni locului unde se afla ostaticii, insa pentru mica perioada de timp cand l-a vizitat. Unii ostatici au fost rapiti dupa ce au fost raniti, in timp ce altii sufera de afectiuni cronice precum astmul sau boli grave din cauza conditiilor in care sunt tinuti. Guvernul israelian a declarat ca in urmatoarele zile vor trimite medicamente prin intermediul unui acord cu Qatar, insa Eyal Moar subliniaza ca situatia in Fasia Gaza ramane una groaznica pentru ostatici, care nu au aer curat, au putina mancare, medicamente sau lumina naturala, dorm pe jos si se confrunta cu probleme de sanatate mentala. Tunelul expus publicului inainte de a 100-a zi de captivitate a ostaticilor, este singurul tunel care are un zbor luminos la iesire, conform descrieres a Inbar Goldstein, a carei cumnata si trei nepoti au fost eliberati dupa armistitiu, in timp ce fratele si nepotica sa au murit in timpul atacului. Goldstein mentioneaza ca timpul este extrem de limitat pentru ostaticii ce inca sunt in viata si pentru cei care au fost rapiti, fapt tare important pentru familiile lor care isi doresc sa ii poata ingropa si sa se poata ocupa de morminte pentru a-si putea plange pierderea. Aceasta repetand in mod colectiv cu alte familii si autoritatile "Adurati-i acasa acum" inainte de a putea vedea lumina in tunel, trebuie sa simtim sufocare in timpul vizitei acestei destinatii. Putem de asemenea sa lupta pentru ostatici? Daca nu putem intelege din ce traiesc tocmai ei sub aceste conditii limitate fara aer, fara lumina si fara niciun pic de speranta, sa luptam atunci cum este posibil?