Înapoi la știri

Peste 100 de autovehicule verificate în trafic, în Baia Mare și Borșa. Șoferi băuți, scoși din circulație

49 minute în urmă
2 minute min
Ion Ionescu
Polițiștii din Baia Mare și Borșa au desfășurat, în 25 iulie, acțiuni de tip BLOCADA, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În municipiul Baia Mare, verificările au avut loc în intervalul orar 23:00 – 01:00, fiind desfășurate de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră. În Borșa, acțiunea s-a desfășurat între 18:00 și 20:00, în sistem integrat, cu participarea polițiștilor de frontieră și a jandarmilor. În cadrul controalelor, au fost verificate 111 autovehicule, iar pentru neregulile
Publicitate
constatate polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei. Totodată, doi conducători auto au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia au fost scoși din trafic, iar polițiștii le-au reținut permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, alte două autoturisme au fost oprite din circulație deoarece nu îndeplineau condițiile de siguranță pentru a circula pe drumurile publice. În consecință, au fost reținute două certificate de înmatriculare, iar un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare a fost retras.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de viituri şi posibile inundaţii locale în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 8:00, transmite Agerpres. Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Actualitate

Bărbat de 47 de ani, identificat rapid de polițiști după ce ar fi folosit un card bancar pierdut. TÂRGU LĂPUȘ

Un bărbat în vârstă de 47 de ani este cercetat de polițiștii din Târgu Lăpuș, fiind bănuit că și-ar fi însușit un card bancar pierdut și l-ar fi folosit pentru a efectua mai multe plăți. Incidentul a fost sesizat polițiștilor în 26 iulie, de către proprietarul cardului, care a reclamat că, în jurul orei 12:00, și-a pierdut cardul bancar în orașul Târgu Lăpuș.

Actualitate

Tânăr de 19 ani, depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

Tânăr de 19 ani, depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Copalnic Mănăștur, este cercetat penal după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența unor substanțe psihoactive. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, incidentul a avut loc în 23 iulie, în jurul orei 08:30, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au oprit pentru control un autoturism care circula pe bulevardul Regele Mihai I.

Actualitate

Autocar cu elevi din România, jefuit în Franța. Hoții au fugit cu bagajele, actele și banii copiilor

Aproximativ 60 de elevi din județul Satu Mare au rămas fără bagaje, acte de identitate, bani și alte bunuri după ce autocarul cu care călătoreau spre Taizé, Franța, a fost spart. Cu doar o seară înainte de a ajunge la destinație, un grup de aproximativ 60 de elevi din județul Satu Mare, aflat în drum spre Taizé, Franța, a trecut printr-un moment dificil.

Acasa Recente Radio Județe