Înapoi la știri

Părintele Augustin Butica de la Cetăţele reprezintă Biserica greco-catolică din România la Întâlnirea internațională „Preoții parohi pentru Sinod” de la Roma

01 May 2024
4 minute min
Ion Ionescu
Este în desfășurare în aceste zile, 28 aprilie – 2 mai, la Casa de reculegere „Fraterna Domus” din Sacrofano, în apropierea Romei, Întâlnirea internațională a preoților parohi desemnați de către Conferințele Episcopale și Bisericile catolice orientale din întreaga lume. Întâlnirea a fost inițiată de către Secretariatul General al Sinodului, împreună cu Discasterul pentru Cler, în colaborare cu Dicasterul pentru Evanghelizare și s-a dorit a fi prilej de împărtășire reciprocă a experienței pe care o trăiesc preoții parohi în Bisericile locale din care fac parte, pentru a experimenta ”dinamismul activității sinodale la nivel universal”. Astfel, Biserica Catolică din România este reprezentată de o delegație de trei preoți, părintele Augustin Butica – paroh de Cetățele, Eparhia de Maramureș, fiind desemnatul Sinodului Bisericii Greco-Catolice din România, iar părintele Daniel Bulai – paroh de București, biserica italiană, Arhiepiscopia de București și Pr. Marin Matieș – paroh de Caransebeș și decan de Severin, Dieceza de Timișoara, reprezentând Biserica Catolică de rit latin. „Suntem 193 de parohi din 99 de țări, împărțiți în 17 grupuri lingvistice”, a transmis pentru Biroul de presă părintele Augustin Butica, sintetizând astfel spiritul întâlnirii: „Se trăiește în mod concret unitatea în diversitate; deși participanții provin din toate continentele, din culturi diferite și din tradiții liturgice variate, se proclamă
Publicitate
aceeași credință. În grupul de discuții din care fac parte, suntem 11 membri din 9 tări: România, Italia, Bosnia, Ucraina, Polonia, Coreea de Sud, Bulgaria, Albania, Olanda”, iar „fiecare grup discută pe marginea fiecărei teme a zilei și prezintă o sinteză. Toate sintezele vor ajunge la grupul de lucru, care va pregăti Instrumentum laboris pentru Sinodul din luna octombrie. Temele abordate, dar mai ales propunerile oferite de cele 17 grupuri de lucru sunt extrem de variate”. Întâlnirea preoților parohi a fost dorită de Părinții sinodali, reuniți la Roma în luna octombrie 2023, care și-au propus sa asculte părerea celor care sunt în contact direct cu poporul, aceștia fiind preoții parohi. Fiecare preot a venit aici cu bagajul sau cultural, etnic și cu experiența acumulată în anii de pastorație, pe toate acestea împărtășindu-le cu ceilalți participanți, a explicat părintele Augustin. Cea de-a XVI-a Adunare Generală a Sinodul Episcopilor, pe tema Sinodalității, se va încheia în luna octombrie a acestui an, după trei ani (2021-2024) de consultări și lucrări în grupuri tematice la toate nivelele ierarhice ale Bisericii Catolice din întreaga lume, fapt care o face să fie cel mai amplu eveniment consultativ din istoria Bisericii. Aceasta nu își propune să elaboreze un document final care să traseze direcții rigide de urmat la nivel de Biserică, ci îndeosebi, să învețe Poporul lui Dumnezeu să asimileze și să trăiască în spiritul sinodalității.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Activitate educativă pentru tineri antreprenori în Maramureș

Marți, 28 aprilie 2026, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș a organizat o activitate educativă în cadrul proiectului „Învață de la antreprenori”, inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Profesională Fărcașa și a început la ora 11:00.

Actualitate

Aquastar Satu Mare deschide piscinele exterioare înainte de termen

Iubitorii distracției acvatice au motive de bucurie, deoarece complexul Aquastar Satu Mare începe sezonul estival mai devreme. De pe 30 aprilie, piscinele exterioare sunt disponibile pentru vizitatori, iar acest lucru le oferă o oportunitate unică de a se bucura de facilități moderne chiar la finalul lunii aprilie, conform emaramures.ro.

Actualitate

Poliția Maramureș intensifică acțiunile pentru siguranța motocicliștilor

În perioada 1-31 mai 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va desfășura acțiuni menite să crească disciplina rutieră în rândul motocicliștilor. Aceste măsuri vin în contextul debutului sezonului moto și al creșterii traficului pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele rutiere.

Actualitate

Minaur Baia Mare va găzdui turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin

CS Minaur Baia Mare se pregătește să devină gazda turneului Final 4 al Cupei României la handbal feminin, eveniment programat pentru 9–10 mai 2026, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. La acest turneu vor participa patru echipe de top: Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova, iar competiția va decide și calificarea în cupele europene, în funcție de rezultatele obținute.

Acasa Recente Radio Județe