Înapoi la știri

Bilanțul Gărzii de Mediu: 97 de amenzi și zeci de avertismente pentru încălcarea legislației de mediu

1 oră în urmă
1 minut min
Maria Simionescu
Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu a finalizat raportul de activitate pentru Semestrul I al anului 2026. Echipele de comisari au fost în teren pentru a preveni, combate și sancționa orice încălcare a legislației de mediu. Iată cifrele care rezumă activitatea din primele 6 luni ale acestui an: 358 de controale efectuate la agenți economici, obiective industriale și zone cu risc de poluare. 129 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea normelor legale.
Publicitate
32 de Avertismente acordate pentru abateri minore, însoțite de măsuri stricte de remediere. 97 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.596.000 lei, aplicate celor care au ignorat obligațiile de mediu. Respectiv: funcționarea fără deținerea autorizației mediu; nerespectarea prevederilor actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului sau gospodăririi apelor; gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor; abandonarea de deșeuri pe amplasamente neautorizate.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Fotbal. CS Minaur Baia Mare își întărește mijlocul terenului – Raul Șteau, noul transfer

CS Minaur Baia Mare își consolidează compartimentul median prin transferul mijlocașului Raul Șteau, un fotbalist cu experiență acumulată atât în România, cât și în Italia. Format la academia clubului italian Sassuolo, Raul a evoluat de-a lungul carierei pentru: Sassuolo (juniori – Italia), Monopoli (Italia), Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, Gloria Buzău, CSM Reșița.

Actualitate

Percheziții la Vișeu de Sus într-un dosar privind o construcție ridicată ilegal pe teren din fondul forestier al statului

Luni, 6 iulie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Ordine Publică-Biroul Fondul Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza localității Vișeu de Sus, într-un dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, reducerea suprafeței fondului forestier național și executarea fără autorizație de construire a unei construcții, cu referire la edificarea unei construcții pe un teren, aflat în fondul forestier național proprietatea statului. În vederea completării materialului probator, pe parcursul desfășurării percheziției, polițiștii au urmărit descoperirea și ridicarea unor mijloace de probă în cauză.

Actualitate

Sezonul moto aduce noi accidente – Tânăr rănit pe DN18, la Mara

Duminică, 5 iulie a.c., în jurul orei 15.50, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că, pe D.N.18, la ieșire din localitatea Mara înspre orașul Baia Sprie, a avut loc un accident de circulație. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate a reieșit că, un tânăr de 24 de ani care ar fi condus o motocicletă, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, iar ulterior ar fi intrat în coliziune cu un parapet metalic.

Acasa Recente Radio Județe