Înapoi la știri

Surpriză! Primul lider PSD care crede că Mircea Geoană ajunge în turul doi la prezidențiale!

25 May 2024
4 minute min
Maria Simionescu
Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării și președintele Consiliului Național al PSD, a declarat sâmbătă, 25 mai, că Mircea Geoană este credibil, dată fiind funcția înaltă pe care o ocupă în sistemul internațional. Acest lucru este unul dintre atuurile care îl fac un posibil candidat pentru turul final al alegerilor prezidențiale de la finalul acestui an, în opinia sociologului. Dîncu susține că Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat pentru fotoliul de la Cotroceni, a reușit să arate o parte din viziunea lui pentru România, ajutat fiind de faptul că ocupă o funcția mai relevantă la nivel internațional decât orice alt român. „În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă, că este un personaj credibil. A reuşit să îşi proiecteze câteva idei despre devenirea României, cu experienţa pe care o are, cu prestigiul funcţiei pe care încă o deţine şi care este cea mai înaltă pe care a deţinut-o un român în sistemul internaţional. A reuşit să facă aceste lucruri. S-ar putea să nu fie destul asta”, a declarat Vasile Dîncu. Vasile Dîncu a subliniat că Mircea Geoană ar putea ajunge în finala prezidenţială, fiind un actor important al acestor alegeri. „Într-adevăr este apreciat în sondaje.
Publicitate
Dacă va funcţiona în continuare mobilizarea partinică ca fiind cea care propulsează un candidat pentru turul doi, atunci vom vedea, dar vom vedea numai atunci când vom şti exact care va fi relaţia dintre PSD şi PNL sau candidatul PSD şi candidatul PNL în alegeri. Până atunci Mircea Geoană evoluează singur oarecum şi atunci nu ne putem da seama de configuraţia viitoare. Mircea Geoană rămâne un actor important al viitoarelor alegeri. Asta este clar, dar nu ştim ce se va întâmpla cu candidatura domniei sale. Repet, ar putea să fie în finala prezidenţială”, a precizat Vasile Dîncu. Interesantă și neașteptată reacția lui Dîncu, care nu-i un oarecare în conducerea PSD. Nu știu de ce nu cred că ieșirea lui e necontrolată, că așa i-a venit să declare despre Mircea Geoană, ca să fie Gică Contra, știind că majoritatea liderilor se opun unei posibile candidaturi a acestuia cu susținerea PSD. Mai degrabă aici e vorba de o schimbare a strategiei PSD după ce constată în fiecare zi că Geoană devine favorit în cursa pentru Cotroceni, în vreme ce Marcel din Buzău nu are nicio șansă reală, indiferent de cât de mult se agită galeria din preajmă. Dar, dacă nu vor schimba macazul, vremelnicii cârmuitori riscă să lase PSD fără șef la Cotroceni încă un deceniu.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Activitate educativă pentru tineri antreprenori în Maramureș

Marți, 28 aprilie 2026, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș a organizat o activitate educativă în cadrul proiectului „Învață de la antreprenori”, inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Profesională Fărcașa și a început la ora 11:00.

Actualitate

Aquastar Satu Mare deschide piscinele exterioare înainte de termen

Iubitorii distracției acvatice au motive de bucurie, deoarece complexul Aquastar Satu Mare începe sezonul estival mai devreme. De pe 30 aprilie, piscinele exterioare sunt disponibile pentru vizitatori, iar acest lucru le oferă o oportunitate unică de a se bucura de facilități moderne chiar la finalul lunii aprilie, conform emaramures.ro.

Actualitate

Poliția Maramureș intensifică acțiunile pentru siguranța motocicliștilor

În perioada 1-31 mai 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va desfășura acțiuni menite să crească disciplina rutieră în rândul motocicliștilor. Aceste măsuri vin în contextul debutului sezonului moto și al creșterii traficului pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele rutiere.

Actualitate

Minaur Baia Mare va găzdui turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin

CS Minaur Baia Mare se pregătește să devină gazda turneului Final 4 al Cupei României la handbal feminin, eveniment programat pentru 9–10 mai 2026, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. La acest turneu vor participa patru echipe de top: Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova, iar competiția va decide și calificarea în cupele europene, în funcție de rezultatele obținute.

Acasa Recente Radio Județe