Înapoi la știri

Paul Boboc, traducătorul lui Steinhardt, a trecut pragul Bibliotecii Județene din Baia Mare

59 minute în urmă
1 minut min
Simona Stan
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare l-a avut ca oaspete pe Paul Boboc, traducătorul în limba engleză al volumului „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt. Vizita a avut loc la scurt timp după întâlnirea dintre acesta și reprezentanții bibliotecii, prilejuită de lansarea volumului „Magnum Diarium Academicum Septentrionis”, semnat de dr. Teodor Ardelean, desfășurată la Copalnic-Mănăștur. Născut la Baia Mare și având origini în Copalnic-Mănăștur, Paul Boboc a răspuns invitației de a vizita instituția, unde a participat la un dialog despre literatură,
Publicitate
cultură și rolul bibliotecilor în conservarea și promovarea patrimoniului spiritual. Potrivit reprezentanților Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, întâlnirea a reafirmat misiunea instituției de a fi un spațiu dedicat schimbului de idei, întâlnirilor culturale și promovării valorilor autentice. Cu această ocazie, Paul Boboc a acceptat invitația de a participa la un interviu dedicat activității sale de traducător și parcursului său profesional. Materialul va fi publicat în perioada următoare pe canalul de YouTube al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța, în plin proces de restaurare

Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța, locul în care a trăit și a creat meșterul care a pus bazele celebrului Cimitir Vesel, se află în plin proces de restaurare. Lucrările urmăresc conservarea și punerea în valoare a unuia dintre cele mai importante obiective de patrimoniu cultural din Maramureș.

Actualitate

A început „Școala de la Sighet”. Specialiști și studenți din mai multe țări se întâlnesc la Muzeul Satului Maramureșean

Primele două zile ale școlii de vară „Școala de la Sighet-Heritage in Design Academy” au adus la Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației participanți din domenii precum arhitectura, restaurarea și patrimoniul cultural, într-un program dedicat colaborării și schimbului de experiență. Potrivit organizatorilor, activitățile din debutul școlii de vară au fost dedicate socializării, cunoașterii reciproce, formării echipelor și dezvoltării creativității, pregătind participanții pentru atelierele și proiectele care vor urma pe parcursul evenimentului.

Actualitate

Mai scump decât la Baia Mare! O stație de autobuz din Târgu Lăpuș ajunge la preț de vilă

În ultimele zile, în spațiul public s-a discutat intens despre costul stațiilor de autobuz din Baia Mare, unde prețul unei stații a fost estimat la aproximativ 42.500 de euro. Deputatul Brian Cristian critica recent costul stațiilor de autobuz din Baia Mare, afirmând: „Stațiile de autobuz din Baia Mare costă mai mult decât «apartamentele electorale» ale lui Simion.” Dacă această sumă a stârnit numeroase reacții, situația de la Târgu Lăpuș pare să depășească orice așteptare.

Actualitate

Pâine caldă, joc și educație: atelier special pentru copii la Muzeul Satului Baia Mare

Copiii care au participat la activitățile organizate de Muzeul Satului Baia Mare au avut parte de o experiență inedită, în care au descoperit tradițiile culinare și au învățat lecții importante despre respect și responsabilitate. În cadrul unui atelier desfășurat alături de echipa Brutăriei Baia Sprie, cei mici au modelat aluatul, transformându-l în flori, covrigi, arici și alte figurine realizate cu imaginație și îndemânare.

Acasa Recente Radio Județe