Înapoi la știri

Nimic nou, încă un pedofil! Oare câți astfel de profesori mai există?

10 Jul 2024
2 minute min
Simona Stan
Trăim acele vremuri în care ne-am obișnuit cu răul, iar fapte condamnabile au ajuns să facă parte din rutina de zi cu zi. Alcool, droguri, servicii precum Only Fans, adevărate carteluri de prostituție, o corupție generală este patronată chiar de cei care ar trebui să lupte împotriva ei. Din păcate, învățătura cu oaia care se teme o viață de lup și sfârșește mâncată de cioban este copiată tot mai des. S-a întâmplat din nou, chiar în Baia Mare! Un profesor, recunoscut și cunoscut de publicul băimărean, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Faptele au de-a face cu infracţiunii de agresiunea sexuală săvârşită
Publicitate
asupra unui minor. Minorul este chiar elev al profesorului! Ce să mai înțelegem? Că cel care ar trebui să vegheze la buna dezvoltare și culturalizare a elevilor, este de fapt cel care împrăștie, cu dezgust, sentimente nepotrivite pentru proprii elevi. Vă mai aduceți aminte de sintagma „Toate sunteți ale mele”? Nu a trecut prea mult timp, dar parcă toți am uitat de faptele profesorului de la Seminarul Teologic Liceal ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, care nu doar că schimba mesaje cu tentă sexuală cu eleve lui, ci le-a scos și la cabană, îmbătându-le și pozându-se în același pat cu mai multe eleve.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Activitate educativă pentru tineri antreprenori în Maramureș

Marți, 28 aprilie 2026, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș a organizat o activitate educativă în cadrul proiectului „Învață de la antreprenori”, inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Profesională Fărcașa și a început la ora 11:00.

Actualitate

Aquastar Satu Mare deschide piscinele exterioare înainte de termen

Iubitorii distracției acvatice au motive de bucurie, deoarece complexul Aquastar Satu Mare începe sezonul estival mai devreme. De pe 30 aprilie, piscinele exterioare sunt disponibile pentru vizitatori, iar acest lucru le oferă o oportunitate unică de a se bucura de facilități moderne chiar la finalul lunii aprilie, conform emaramures.ro.

Actualitate

Minaur Baia Mare va găzdui turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin

CS Minaur Baia Mare se pregătește să devină gazda turneului Final 4 al Cupei României la handbal feminin, eveniment programat pentru 9–10 mai 2026, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. La acest turneu vor participa patru echipe de top: Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova, iar competiția va decide și calificarea în cupele europene, în funcție de rezultatele obținute.

Actualitate

Poliția Maramureș intensifică acțiunile pentru siguranța motocicliștilor

În perioada 1-31 mai 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va desfășura acțiuni menite să crească disciplina rutieră în rândul motocicliștilor. Aceste măsuri vin în contextul debutului sezonului moto și al creșterii traficului pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele rutiere.

Acasa Recente Radio Județe