Dragi confrați Preoți și Călugări, Onorate Călugărițe, Iubiți Credincioși aflați în sărbătoare! Cristos, speranța mea, a înviat! – anunță secvența Paștelui, care este deosebit de actuală pentru noi în Dieceza de Satu Mare, întrucât, cu Anul Speranței, ne pregătim pentru marele jubileu al Bisericii din 2025. Dar speranța a pâlpâit doar în cei doi ucenici care au alergat la mormânt. Ultima propoziție a Evangheliei menționează: ei încă nu înțelegeau că Isus trebuie să învie din morți. Încă nu, dar văzând mormântul gol, încep să înțeleagă de ce Isus a trebuit să învie din morți. Petru și Ioan erau cu Isus pe muntele Tabor când s-a schimbat la față. Ei au văzut gloria lui divină. Dar, coborând de pe munte, le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce au văzut până când Fiul Omului nu va învia din morți. Acum ei înțeleg și știu că, de-acum încolo, acesta este singurul lucru despre care trebuie să vorbească, că predicarea Evangheliei ar trebui să se refere doar la Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru mântuirea noastră. Când erau pe Muntele Tabor, ei încă nu au înțeles, ceea ce au înțeles treptat după învierea lui Isus, că trupul omenesc învie în glorie. Dumnezeu ne-a predestinat și nouă un trup asemănător cu al lui Isus glorificat. În ziua morții noastre nu vom regreta nimic, nici pieirea florii, nici trecerea vieții. Mesajul Paștelui este că nu trebuie să fim deznădăjduiți: nici de îmbătrânire, nici de eșecuri, nici de moartea celor dragi, pentru că Dumnezeu a reprodus viața noastră destinată morții, în trupul Fiului Său, într-o dimensiune veșnică, unde există doar iubire, unde există prietenie, unde este bucurie și frumusețe, unde există o viață pe care mintea omenească nu o poate cuprinde. Mai mult decât atât, pentru omul pe care l-a creat cândva după chipul său, Tatăl ceresc a început, prin învierea Fiului Său unul născut, să încorporeze această lume în gloria Sa eternă. A privi lumea în acest fel, ca având un viitor minunat, viitor care s-a împlinit deja în Isus Cristos, reprezintă esența credinței creștine. Când sărbătorim Paștele, frați și surori, ne încredem într-o singură persoană – Cristos care a înviat din morți. El este încurajarea liniștită și constantă din viața noastră, El este izvorul speranței noastre. Ceea ce le spun îngerii femeilor de la mormânt este valabil și pentru noi: Nu vă temeți! A înviat, nu este aici! Nu al morții este ultimul cuvânt. Isus spune: Am învins moartea, ultimul vostru dușman. Dacă aveți încredere în mine, voi fi alături de voi în orice împrejurare, dificultate și suferință a vieții și vă voi conduce prin valea întunecată a morții până acolo unde sunt Eu. Dragi frați și surori! Acest mister sună incredibil doar pentru cei care nu au mers cu Isus pe drumul către Emaus. În primul rând, pe ei îi invit la această plimbare, unde ochii li se vor deschide brusc și nu vor mai avea îndoieli. Mulți se întreabă: Care este acel motiv pentru care mai merită să trăim astăzi? Omul are atât de puține oportunități de a-și defini liber viața: la școală învățăm potrivit prevederilor programei, lucrăm într-un loc de muncă pe care am reușit să îl obținem, nu unul pe care l-am ales după bunul plac. Ne simțim ca cei doi discipoli de la Emaus, care aveau alte așteptări, care sperau în ceva diferit de cele întâmplate, astfel încât au găsit de cuviință să întoarcă spatele trecutului lor. Dar pe drum s-a întâmplat ceva. Isus li s-a alăturat. I-a întrebat și le-a explicat. Ce anume a explicat? – Despre ceva care i-a eliberat complet. El le-a explicat că Dumnezeu are un plan pentru lume. Numai El cunoaște acest plan pe de-a-ntregul. De aceea se poate întâmpla ca ceea ce înțelegem despre El să nu pară util sau rațional. Iar ceea ce se întâmplă cu noi, e ca și cum nu ar aparține acestui plan divin. Dar aparține! În planul lui Dumnezeu au loc toate bucuriile și necazurile noastre, așa cum planul lui Dumnezeu a inclus și suferința lui Cristos. Când discipolii din Emaus au înțeles acest lucru, inimile lor au început să ardă, pentru că atunci au știut că și ei au un loc unic și un rol particular în acest plan. Și s-au întors eliberați ca să spună și altora asta, tuturor celor care nu au experimentat încă drumul spre Emaus, care încă nu au înțeles că Dumnezeu îi iubește în mod personal pe toți. Una dintre cele mai mari noutăți ale creștinismului, Fraților și Surorilor, este tocmai conștiința faptului că planul lui Dumnezeu se realizează în lume, chiar și atunci când aparențele par să nu-l justifice. Nicio altă filozofie sau viziune asupra lumii nu a îndrăznit să pretindă acest lucru. Cu toate acestea Isus Cristos a îndrăznit, pentru că știa, doar este Fiul lui Dumnezeu, și a garantat acest adevăr cu propria viață, moarte și înviere.