Omul politic Iuliu Maniu, unul dintre arhitecții unirii Transilvaniei cu România, s-a născut la 8 ianuarie 1873 în satul Bădăcin, județul Sălaj. Potrivit volumului „Dicționar Biografic de Istorie a României”, Maniu a fost o figură centrală în mișcarea de emancipare a românilor din Austro-Ungaria și a jucat un rol cheie în organizarea Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1918.
👉Conducerea Consiliului Dirigent și reformele implementate
La 2 decembrie 1918, Iuliu Maniu a fost ales președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și șef al Resortului de Interne. Acest organism provizoriu avea scopul de a pregăti transferul puterii către noile autorități ale României Mari. În cei doi ani de mandat, Maniu a condus adoptarea unor legi importante, precum Legea pentru reformă agrară în Transilvania și Legea electorală, ce introduceau votul universal pentru toți bărbații peste 21 de ani.
Conform istoricului Ioan Scurtu, „Consiliul Dirigent și președintele său, Iuliu Maniu, au contribuit decisiv la procesul de integrare a Transilvaniei în cadrul statului național unitar român, la înfăptuirea prevederilor Rezoluției adoptate de Adunarea Națională în ziua de 1 decembrie 1918”.
👉Pregătirea profesională și activitatea politică timpurie
Iuliu Maniu a studiat Dreptul la Cluj, Viena și Budapesta, obținând doctoratul în 1896. În anii studenției s-a implicat în lupta de emancipare a românilor din Austro-Ungaria, conducând Societatea studenților români, sârbi și slovaci din Budapesta, care urmărea unitatea naționalităților sub dominația austro-ungară. Revenit în țară, a activat ca avocat la Șimleu și jurist la Mitropolia Română Unită din Blaj.
De asemenea, a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta și a apărat cu argumente istorice și juridice drepturile românilor, condamnând politica de maghiarizare forțată. După încheierea Primului Război Mondial, a creat Senatul militar pentru sprijinirea preluării puterii politice în Transilvania și Banat.
După moartea memorandistului Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu a condus Partidul Național Român din Transilvania din 1919 până în 1926, când acesta a fuzionat cu Partidul Țărănesc, formând Partidul Național-Țărănesc. La constituirea partidului, Maniu a fost ales președinte al Delegației Permanente, funcție pe care a deținut-o în perioadele 1926-1933 și 1937-1947.
De asemenea, a fost prim-ministru în guvernele național-țărănești între 1928-1933 și a ocupat temporar portofoliile de Finanțe și Război. În anul 1944, a deținut funcția de ministru secretar de stat, continuându-și activitatea politică în perioada interbelică și de după aceasta.
