Înapoi la știri

PS Timotei – în mijlocul credincioșilor din Ocoliș

14 Sep 2025
5 minute min
Ion Ionescu
În ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, azi, 13 septembrie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ocoliș, Protopopiatul Baia Mare. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat capela de cimitir a parohiei cu hramul „Sfântul și Dreptul Lazăr”, apoi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor și a autorităților locale. „După 10 de ani de la târnosirea sfintei biserici de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, iată, ne aflăm împreună, la invitația dumneavoastră, pentru a fi la ceas de rugăciune, în această sâmbătă frumoasă la început de toamnă, pentru a binecuvânta capela de cimitir pe care ați înălțat-o spre slava lui Dumnezeu și spre odihna tuturor celor adormiți și a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Vă felicităm pentru lucrarea deosebită pe care ați făcut-o cu multă jertfă în comunitate de-a lungul acestor ani”, a precizat PS Timotei Sătmăreanul. Soborul slujitor a fost alcătuit din Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial al sectorului patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. Călin Olimpiu Țura, parohul credincioșilor, Protos. Varlaam Coroian, starețul Mănăstirii Chiuzbaia, Pr. Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița – președintele ATOP BM, Pr. Adrian Dobreanu din Săcălășeni
Publicitate
– director Comunicații Media-Online, Pr. Vasile Tarța din Rus, Pr. Ovidiu Spătar din Groși, Pr. Mihai Sălăgean Pricop din Satu Nou de Jos, Pr. Viorel Spătar, misionar, Arhid. Gherasim Nap și Arhid. Onuț Păcurar, referent al Secretarului Eparhial. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Florian Vois, iar la momentul pricesnei a cântat Patricia Moldovan. La momentul rânduit teologul Gabriel Vasile Andreica a fost hirotonit diacon, care va fi ulterior hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Ortodox Lăpuș. În cuprinsul cuvântului de învățătură și de zidire sufletească, PS Timotei Sătmăreanul a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația profundă a Tainei Hirotoniei încă de la începuturile creștinismului – adică a punerii mâinilor peste cei care aveau să fie afierosiți și slujitori consacrați lui Dumnezeu, și până în zilele noastre. La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit preotului paroh Călin Țura Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman”. Diploma Anului Omagial a fost conferită primarului comunei Groși, Boltea Florin, Consiliului Parohial, Adrian Lupan – epitrop, Horzsa Felician – epitrop între anii 2010–2020, ctitor, donator al locului şi a clădirii capelei, Florin Dărăban și Simi Banc. În încheiere, părintele paroh a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul credincioșilor și slujire, iar în semn de recunoștință și prețuire i-a oferit Preasfinției Sale o cruce de binecuvântare și un coș cu flori.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Activitate educativă pentru tineri antreprenori în Maramureș

Marți, 28 aprilie 2026, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș a organizat o activitate educativă în cadrul proiectului „Învață de la antreprenori”, inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Școala Profesională Fărcașa și a început la ora 11:00.

Actualitate

Aquastar Satu Mare deschide piscinele exterioare înainte de termen

Iubitorii distracției acvatice au motive de bucurie, deoarece complexul Aquastar Satu Mare începe sezonul estival mai devreme. De pe 30 aprilie, piscinele exterioare sunt disponibile pentru vizitatori, iar acest lucru le oferă o oportunitate unică de a se bucura de facilități moderne chiar la finalul lunii aprilie, conform emaramures.ro.

Actualitate

Minaur Baia Mare va găzdui turneul Final 4 al Cupei României la handbal feminin

CS Minaur Baia Mare se pregătește să devină gazda turneului Final 4 al Cupei României la handbal feminin, eveniment programat pentru 9–10 mai 2026, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. La acest turneu vor participa patru echipe de top: Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Universitatea Craiova, iar competiția va decide și calificarea în cupele europene, în funcție de rezultatele obținute.

Actualitate

Poliția Maramureș intensifică acțiunile pentru siguranța motocicliștilor

În perioada 1-31 mai 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va desfășura acțiuni menite să crească disciplina rutieră în rândul motocicliștilor. Aceste măsuri vin în contextul debutului sezonului moto și al creșterii traficului pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele rutiere.

Acasa Recente Radio Județe