Cu o amplă meditație despre evanghelia duminicii a XVII-a din timpul liturgic de peste an, care după ritul roman sau latin proclamă cum Isus îi învață pe ucenicii săi ”Tatăl Nostru: rugăciunea care îi unește pe toți creștinii”, papa Leon al XIV-lea a condus duminică, 27 iulie a.c., rugăciunea ”Îngerul Domnului” de la fereastra Palatului Apostolic din Vatican, cu participarea a mii de romani și pelerini. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Leon al XIV-lea de la rugăciunea ”Angelus” din 27 iulie 2025: «Astăzi, Evanghelia ni-l prezintă pe Isus învățându-i pe ucenicii săi Tatăl Nostru (cf. Luca 11,1-13): rugăciunea care îi unește pe toți creștinii. În ea, Domnul ne invită să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-L ”Abba”, ”Tată”, ca niște copii, cu ”simplitate […], încredere filială, […] îndrăzneală, cu certitudinea că suntem iubiți” (Catehismul Bisericii Catolice, 2778). Cu o expresie foarte frumoasă, Catehismul Bisericii Catolice spune în această privință că, ”prin rugăciunea Tatăl Nostru, suntem revelați nouă înșine, în timp ce Tatăl ni se revelează” (ibid., 2783). Și este adevărat: cu cât ne rugăm mai mult cu încredere Tatălui din ceruri, cu atât ne descoperim mai mult fii iubiți și cu atât cunoaștem mai mult măreția iubirii sale (cf. Rom 8,14-17). Evanghelia de astăzi, așadar, descrie trăsăturile paternității lui Dumnezeu prin intermediul unor imagini sugestive: cea a unui om care se trezește în miez de noapte pentru a-și ajuta prietenul să primească un vizitator neașteptat; sau cea a unui părinte care are grijă să le dea lucruri bune copiilor săi. Acestea ne amintesc că Dumnezeu nu ne întoarce niciodată spatele atunci când ne îndreptăm către El, chiar dacă ajungem târziu să batem la ușa Lui, poate după greșeli, oportunități ratate sau eșecuri; chiar dacă, pentru a ne primi, El trebuie să-și ”trezească” copiii care dorm în casă (cf. Luca 11,7). Într-adevăr, în marea familie a Bisericii, Tatăl nu ezită să ne facă pe toți părtași la fiecare gest al său de iubire. Domnul ne ascultă întotdeauna când ne rugăm Lui, și dacă uneori ne răspunde în momente și moduri greu de înțeles, este pentru că El acționează cu o înțelepciune și o providență mai mari, dincolo de înțelegerea noastră. De aceea, chiar și în aceste momente, să nu încetăm să ne rugăm, să ne rugăm cu încredere: în El vom găsi întotdeauna lumină și putere. Spunând rugăciunea ”Tatăl Nostru”, pe lângă celebrarea harului filiației divine, exprimăm și angajamentul nostru de a răspunde acestui dar, iubindu-ne unii pe alții ca frați în Cristos. Unul dintre Părinții Bisericii, reflectând asupra acestui lucru, scrie: ”Când Îl numim pe Dumnezeu «Tatăl nostru», trebuie să ne amintim de datoria noastră de a ne comporta ca fii și fiice” (sfântul Ciprian al Cartaginei, De dominica Oratione, 11), iar altul adaugă: ”Nu-L puteți numi pe Tatăl vostru Dumnezeul a toată bunătatea, dacă păstrați o inimă crudă și inumană; în acest caz, nu mai aveți în voi amprenta bunătății Tatălui ceresc” (sfântul Ioan Gură de Aur, De angusta porta et in Orationem dominicam, 3). Nu ne putem ruga lui Dumnezeu ca ”Tată” și apoi să fim duri și insensibili față de ceilalți. Mai degrabă, este important să ne lăsăm transformați de bunătatea Sa, de răbdarea Sa, de milostivirea sa, pentru a reflecta chipul Său în al nostru, ca într-o oglindă. Dragi frați și surori, Liturghia de astăzi ne invită, în rugăciune și caritate, să ne simțim iubiți și să iubim așa cum Dumnezeu ne iubește: cu disponibilitate, discreție, grijă reciprocă și fără calcule. Să-i cerem Mariei să răspundă la această chemare, să ne reveleze dulceața feței Tatălui».