Întâlnirea anuală a Reuniunii Mariane la mănăstirea Prilog
Sâmbătă, 10 august, mănăstirea Prilog a găzduit întâlnirea anuală a Reuniunii Mariane din Satu Mare și Oaș, eveniment organizat anul acesta cu tema "Maria și-a ales partea cea bună". La această manifestare au participat membrii Reuniunii Mariane din cele două protopopiate, alături de preoții din parohiile lor, precum și conducerea Reuniunii Mariane locale și doamna Mirela Coman, președinta eparhială. Meditatiile din cursul zilei au fost susținute de părintele Leon Doros, părintele