Exclusiv Nicușor Dan: „Domnul Piedone este un interlop”/ Piedone: „Mă pot vota interlopi, dar nu sunt asociat cu ei”
Inapoi

Exclusiv Nicușor Dan: „Domnul Piedone este un interlop”/ Piedone: „Mă pot vota interlopi, dar nu sunt asociat cu ei”

Postat pe 21 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Bătălia pentru București trece la un nou nivel - cel al provocărilor și ironiilor între candidați. Primul înscris la linia de start a fost Cristian Popescu Piedone, care nu a venit cu mâna goală, ci a adus tricouri și pungi cu mesaje ironice. Vizat a fost Nicușor Dan, care a ales să contraatace în mediul online, unde i s-au alăturat și alți internauți. Iar dacă primarul Sectorului 5 își îmbracă susținătorii în tricouri inscripționate cu mesajul „Și eu sunt interlop”, actualul primar al Capitalei îi răspunde: „Știm toți!”. Aflat duminică dimineață într-o piață din București, Cristian Popescu Piedone a împărțit pungi cu mesaje anti-Nicușor Dan. Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului: „Am spus că Piedone e susținut de interlopi. Asta nu înseamnă că toți oamenii care îl susțin sunt interlopi. N-am spus niciodată asta. Am mult respect pentru toți bucureștenii, inclusiv oamenii care intenționează să-l voteze pe Cristian Popescu Piedone. Domnul Piedone este un interlop. Doar faptul că nu avem instituție în statul ăsta, face ca dumnealui să fie în libertate. Asta e opinia mea. În primul rând, el este un condamnat penal. Din 2018 a fost condamnat penal, într-adevăr, cu amânarea pedepsei, pentru că a semnat niște acte nelegale pentru membri ai familiei sale. Apoi a scris presa...Din păcate, suntem o țară fără instituții, sunt nefuncționale. A scris presa de mai multe cazuri în care licitații au fost împărțite în loturi mai mici, ceea ce e profund ilegal, pentru a fi atribuite unor cunoscuți, prieteni, colegi de partid. A scris presa de câteva cazuri de autorizații în care se dau etaje în plus. Dacă aș sta două zile în arhiva Primăriei Sectorului 5, pariez că aș găsi 100 de autorizații ilegale cu mulți metri pătrați în plus. Domnul Cristian Popescu Piedone a venit vineri și și-a depus candidatura și a prezentat acel tricou «Și eu sunt interlop», iar noi, ca să facem o glumă, am luat o poză de la un meci de acum 3-4 săptămâni în care am pus tricoul acela. Constat că suntem într-o dezbatere electorală care seamănă...e ceva de anii ’90, cu multe metafore, cu multe glumițe din astea, nimeni nu vorbește de bani, de fonduri europene, de proiecte, de corelări, de PUG...E o campanie foarte săracă în idei. Eu am avut un deficit de comunicare în acești ani. Încerc să spun ce am făcut în acești 3 ani și jumătate de mandat și încerc să spun ce vreau să fac. Lucrurile astea sunt și tehnice și destul de greu de digerat de public și atunci e mai ușor să te uiți la glume... Am discutat cu multă lume, inclusiv cu oameni din PNL, dar despre ce au fost aceste discuții nu pot să vă spun”. Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 5: „Am auzit declarațiile domniei sale, spunând «Eu sunt un om politic». A recunoscut că este om politic și nu independent. Este susținut de Forța Dreptei. Nu poți să spui că ești independent când niște formațiuni politice te susțin. Nu poți să spui despre tine că ești independent, când ai fost recomandat ca și primar general în 2020 și ai câștigat cu susținerea PNL. S-a văzut în Consiliul General. Au fost, după câțiva ani de măritiș curat, au cam început să divorțeze. Și voturile raportat la Nicușor Dan, omul politic care se prezintă ca și independent...s-a văzut că aceste formațiuni politice l-au lăsat din brațe. Astăzi vine și se ascunde sub această Forță a Dreptei. Să-și asume. Ești independent sau om politic? De la început ai fost om politic, mințind lumea că ești independent. Raportat la acuzațiile despre interlopi, citez din Nicușor Dan: «Pare ireal, dar Cristian Popescu Piedone poate să câștige Primăria Capitalei susținut de interlopi». În 30 de ani, eu nu mă uit în urna de vot cine mă votează. Mă votează și naționalitățile care conviețuiesc în România, mă pot vota și interlopi și orice alt...dar asta nu înseamnă că sunt asociat cu ei. El, când m-a făcut interlop, susținut de interlopi, nu m-a făcut pe mine, a făcut electoratul care mă reprezintă pe mine. Îi urez succes în continuare și spunea tot el: «Suntem într-o campanie din anii ’90». A recunoscut că a avut un deficit de imagine. Eu n-am avut niciun deficit de imagine. Ăsta sunt. Spunând că el vrea o campanie serioasă...eu sunt într-o campanie extrem de serioasă. Săptămâna viitoare voi prezenta un proiect pentru București. Nu voi spune ce a zis Nicușor Dan în 2020, într-un proiect de 100 de file cu 23 de proiecte din care nu a realizat nici unul. Cu 8% cât estimează domnul Nicușor Dan, PUSL se numește balama în timpul guvernării, atât în Parlament, cât și în guvernul Bucureștiului, numit Consiliul General. Fără noi, această mega Coaliție, nu se poate face... Eu am să scot Consiliul General în stradă, ca cei care mi-au încredințat încrederea votului lor să vadă clar și să-și permită în fața cetățenilor...ședințe publice, în cea mai mare sală, îl voi convoca în Sala Polivalentă dacă e cazul...”. Candidatul PUSL la Primăria Capitalei spune că declarația lui privind angajarea apropiaților în administrația locală a fost „scoasă din context”. „Acest lucru s-a întâmplat din 2008, de când sunt primar la Sectorul 4 și Sectorul 5. Instituțiile abilitate au verificat orice angajare, pentru că tot aceste formațiuni politice de dimineața până seara au făcut sesizări peste tot. Nu există nicio problemă de integritate, nicio problemă de rudă de gradul I angajată ca funcționar public, exceptându-l pe ginerele meu, care este ales și a fost președintele filialei de Sector 5 PUSL și a candidat, este consilier ales pe listele PUSL. Rudele de gradul II, III, indiferent cum se numesc ele, se numesc afini. Dacă partidele caută paiul de la Sectorul 5, să se uite în bârnele de la ei. Uitați-vă la Guvern, instituțiile statului, primării și consilii județene în toată România. Una e să respecți legea și una e să fii direct. Nu am nicio rudă de gradul I sau II angajată. Înainte să angajez acest city manager despre care toată lumea spune că este nepotul meu...da, este băiatul sorei lu nevastă-mea...am cerut adresă de la ANI. Există vreo incompatibilitate? ANI ne-a dat clar că nu există. City managerul Sectorului 5 este Iulian Cârlogea”, a mai declarat acesta. Primarul general Nicuşor Dan este favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din opţiuni, urmat de Cristian Popescu-Piedone, cu 41,1% şi de Cătălin Cîrstoiu - 10,1%, conform unui sondaj Verifield realizat la comanda actualului edil. Alianţa PSD-PNL este pe primul loc în intenţiile de vot pentru CGMB, cu 37,1%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, transmite News.ro. La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale şi ar candida următorii, dvs pe cine aţi vota drept Primarul General al Municipiului Bucureşti”: 46,1% l-au indicat pe Nicuşor Dan, 41,1% pe Cristian Popescu Piedone, 10,1% pe Cătălin Cîrstoiu, 2,3% pe candidatul AUR Mihai Enache. Procentele sunt raportate la cei care au menţionat că merg la vot, reprezentând 68,6% din eşantion. La votul pentru CGMB, Alianţa PSD-PNL are 37,1% din opţiuni, urmată de Alianţa Dreapta Unită - 28,4%, AUR - 8,9%, PUSL- 8,6%, REPER - 5,7%, S.O.S. (partidul Dianei Şoşoacă) - 4,2%. Sondajul a fosat realizat la comanda lui Nicuşor Dan, în perioada 10 - 17 aprilie, pe un eşantion de 1.800 de subiecţi, reprezentativ pe variabilele socio-demografice. Datele au fost culese telefonic,prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-2,31% la un grad de încredere de 95%.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

07:55

Papa: Dumnezeu vorbește inimii, pelerinajul este un moment pentru a-i asculta vocea

O ocazie ”de ascultare, pentru rugăciune” pentru a ”auzi mai clar vocea lui Dumnezeu” care ne cheamă în adâncul inimii, pentru că ”adesea ne pierdem capacitatea de a asculta, de a asculta cu adevărat”: acesta poate fi pelerinajul la Roma pentru Anul Jubiliar. Papa Leon al XIV-lea le-a explicat acest lucru tinerilor din dieceza de Copenhaga și profesorilor din Irlanda, Anglia, Țara Galilor și Scoția, sosiți în capitala Italiei pentru
Image Description

06:46

Donald Trump: „SUA vor începe discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok săptămâna aceasta”

Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite Reuters. „Cred că vom începe luni sau marţi… discuţiile cu China, poate cu preşedintele Xi sau cu unul dintre reprezentanţii săi, dar practic avem deja un acord”, a spus Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului prezidenţial Air Force One.
Image Description

23:11

Descoperire macabră pe un drum frecventat de ucraineni, în Munții Maramureșului. Un cioban a sunat la 112

Un cioban din Munții Maramureșului a descoperit într-un râu trupul unui bărbat în stare avansată de descompunere și a alertat autoritățile, a transmis Salvamont Maramureș. „Salvamont Maramureş (…) a fost solicitat de urgenţă în Munţii Maramureşului, după ce un cioban a alertat autorităţile prin 112. Acesta a descoperit trupul unui bărbat în albia unui râu, în apropierea unei stâne. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureş s-a deplasat la faţa
Image Description

19:00

Trafic blocat pe Gutin. Impact între o motocicletă și o mașină

În urma cu puțin timp, pe DN 18, a avut loc un grav accident rutier. Pe urcare spre Gutin din Mara, spre Baia Mare a avut loc un impact între un autoturism și o motocicletă. Traficul este blocat de minute bune. Material în actualizare.
Image Description

15:53

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramures. Incendiul se manifestă într-o zonă de jnepeniş şi păşune, în golul alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei. „Deşi focarele se manifestă pe teritoriul judeţului Maramureş, accesul cel mai facil spre zona
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:06

- Gorj - Despre cutremurul din Gorj: „A fost mai mult pe verticală! Două falii se intersectează la Bâlta”

În această dimineață, la ora 06:29:43, un cutremur cu magnitudinea estimată între 3.3 și 3.5 a zguduit zona Gorjului, având epicentrul în apropierea localității Bâlta, pe versantul estic al Muntelui Pleșa, la o adâncime de 10 kilometri. Mișcarea tectonică a fost resimțită slab, cu o intensitate de gradul II pe scara Mercalli. Ce surprinde este reacția promptă și detaliată a tânărului cercetător Ștefan Protesi Sefter, un adolescent de doar 13
Image Description

09:00

- Externe - Dalai Lama împlineşte astăzi 90 de ani. Cât speră să trăiască liderul budiștilor tibetani, așteptat să vorbească despre succesorul său

Liderul spiritual al budiştilor tibetani, Dalai Lama, împlineşte duminică 90 de ani, după o săptămână de sărbători ale adepţilor în care a iritat din nou China şi a vorbit despre speranţa sa de a trăi mai mult de 130 de ani şi de a se reîncarna după moarte, relatează Reuters. Laureatul premiului Nobel este considerat unul dintre cei mai influenţi lideri religioşi din lume, cu o audienţă care se extinde
Image Description

08:58

- Externe - Analiză Summitul BRICS începe în Brazilia, dar liderul celui mai important membru lipsește. De ce nu merge Xi Jinping la Rio de Janeiro

Duminică, în Brazilia, la Rio de Janeiro, începe summitul liderilor grupului BRICS, format din principalele economii emergente, dar fără liderul celui mai puternic membru al acestuia, scrie CNN într-o analiză privind lipsa lui Xi Jinping de la eveniment. Pentru prima dată în mai bine de un deceniu de guvernare, liderul chinez Xi Jinping, care a făcut din BRICS un element central al eforturilor sale de a remodela echilibrul global al
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete