Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare se bucură de o nouă performanță de excepție în domeniul sportului școlar. Sara Șunea, elevă în clasa a VI-a B, a obținut locul I la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina șah, devenind campioană națională în anul școlar 2024–2025. Rezultatul obținut de Sara nu este o surpriză, ci o reconfirmare a valorii și talentului său. În anul 2022, ea a cucerit același titlu, demonstrând continuitate și o maturitate sportivă rar întâlnită la această vârstă. Legitimată la Academia de Șah Maramureș și membră a lotului național al României, Sara Șunea are deja un palmares impresionant, cu rezultate notabile la competiții naționale, europene și mondiale. Prin seriozitate, perseverență și susținerea antrenorilor săi, a devenit una dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare de șah ale generației sale. Conducerea Colegiului Național „Vasile Lucaciu” își exprimă admirația și mândria față de această reușită, care aduce nu doar prestigiu instituției, ci și un exemplu clar că excelența se poate atinge și în sport, alături de performanța academică.
ANOSR precizează că, în urma publicării proiectului de act normativ în transparenţă decizională, îşi exprimă „profunda dezamăgire” faţă de propunerile de limitare a mecanismelor de sprijin pentru studenţi, precum: • Derogarea de la prevederile art. 149, alin. (21) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023 până la începutul anului universitar 2028-2029, care reglementează în momentul de faţă valoarea costului standard pentru fondul de burse şi protecţie socială ca fiind echivalentul a
.
Pompierii greci duc o luptă crâncenă cu flăcările, care au devastat deja regiuni întinse. Un nou incendiu, alimentat de vânturile violente, a fost declanșat vineri în apropiere de Atena. Între timp, vâlvătaia care pârjolește Creta de 3 zile este „în retragere”, anunță autoritățile. Un nou incendiu a izbucnit, de această dată, la 30 de kilometri est de Atena. Oamenii au primit imediat ordin să părăsească zona, unde se află numeroase
.
În dimineața zilei de 3 iulie, în Ungaria, a început cea de-a VII-a ediție a Congresului Mondial al Taragotiștilor, un eveniment care, dincolo de granițe și frontiere, reunește pasionații și maeștrii acestui instrument unic. Printre orașele gazdă – Szerencs și Vaja – s-a simțit din plin prezența simbolică a unui nume care, chiar dacă nu mai este printre noi, rămâne viu în fiecare sunet de taragot: Dumitru Fărcaș. Organizat de
.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca scoate la concurs 60 de locuri în cadrul Facultății de Asistență Medicală Generală și Științe ale Sănătății, la programul de studii Asistență medicală generală extensia Baia Mare. Sunt disponibile 30 locuri bugetate și 30 locuri cu taxă. Înscrierile la concursul de admitere se desfășoară, la Cluj-Napoca, în perioada 23 iunie-10 iulie, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00. Pentru programul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.