Părintele Teologos, din Sfântul Munte Athos, a postat recent predica Preasfințitului Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului. Un cuvânt puternic, rostogolit cu gravitate: Untold, Beach Please, desfrâu, haos, alienare. Și o speranță exprimată: să nu fie doar „glasul celui ce strigă în pustiu”. Frumos spus. Dar să fim sinceri: glasul acela răsună în pustiu pentru că între criticile aspre la adresa festivalurilor și gesturile publice ale Preasfinției Sale e o discrepanță care doare. Pe de o parte, avertismente despre „păcate și primejdii”. Pe de altă parte, distincții pentru senatori și demnitari care își fac campanie electorală pe banii noștri, în văzul și cu binecuvântarea Bisericii. Ultimul episod? Zilele Maramureșului. Maramureșul nu e doar o regiune geografică. Este un totem viu al românității profunde, neatinse (încă) de kitsch și de globalizare. Sau cel puțin, așa ar trebui să fie. Din păcate, prima ediție a Zilelor Maramureșului, gândită ca o celebrare a identității noastre culturale și spirituale, a fost pătată iremediabil de oportunism politic. Sub faldurile icoanelor, printre procesiuni UNESCO și hore de sat, s-a strecurat „la loc de cinste” senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, PNL. Nu ca invitat oarecare, nu ca participant discret, ci ca organizator oficial, pus umăr la umăr cu Episcopia și Consiliul Județean. Între liturghie și cămeși brodate, apare politicianul cu titulatură completă. O scenografie stângace, dar transparentă: lobby politic mascat în tradiție. Ce caută senatorul între altar și hore? Ce rost are să fie plasat pe afiș lângă Episcopie și obștea monahală? Simplu: imagine. O strategie clară de PR, prin care „Ziua Maramureșului” devine scenă pentru ambițiile liberale. Se pare că, în lipsa unor proiecte memorabile, domnul Țâgârlaș e „înălțat” spre sfințenie prin proximitate fizică. Să apară lângă Preasfințitul Iustin, lângă icoane și cruci, pentru ca fotografia să facă restul. Iar Episcopul, în loc să păzească neatinsă sacralitatea evenimentului, devine parte din acest joc. Cum să mai condamni desfrâul festivalurilor, dacă tu însuți legiferezi desfrâul politicii amestecate în sărbătoare? Programul, altfel, e impecabil: procesiuni, liturghii, patrimoniu, muzică autentică. Ar putea rivaliza cu orice festival de tradiții din Europa. Dar toate acestea devin fundal pentru o campanie electorală cu sutană și ie. Și atunci, întrebarea e simplă: dacă aveți atâta grijă de liturghie, de port, de cămeșă, de cântec, de ce nu aveți aceeași grijă pentru neutralitatea acestui eveniment? De ce Biserica, în loc să fie un stâlp de verticalitate, devine partener de imagine pentru politicieni? Dacă „Ziua Maramureșului” vrea să aibă viitor și să devină reper cultural, ea trebuie să se lepede de păcatul politizării. Niciun politician nu are ce căuta pe lista de organizatori ai unei sărbători de patrimoniu. Nici măcar dacă e senator. Nici măcar dacă poartă ie. Nici măcar dacă se lipește de altar. Pentru că Maramureșul nu este al partidelor. Este al maramureșenilor. Și pentru că banii nu sunt ai liberalilor, ci ai noștri, ai românilor. Și, ca și cum nu ar fi fost suficient, să mai adăugăm un detaliu „pitoresc”: una dintre casele evenimentului, Domeniul Ivașcu, funcționează fără autorizații într-o rezervație naturală din Maramureș. Da, ați citit bine. Într-o zonă unde orice maramureșean de rând nu are voie să pună un acoperiș fără avize și aprobări, unde instituțiile verifică la sânge fiecare gard schimbat, acolo unde casele tradiționale ar trebui protejate, se ridică și funcționează o afacere fără acte în regulă, transformată în gazdă oficială a Zilelor Maramureșului. Și nu oricum: cu sprijinul Consiliului Județean, cu binecuvântarea Episcopiei și cu participarea senatorială. Între sfințenie, politică și ilegalitate s-a țesut, iată, o horă „tradițională” în care legea devine opțională, patrimoniul devine decor, iar maramureșeanul simplu devine spectator. Câtă credibilitate mai are un eveniment care se laudă cu identitate, dar se clădește pe nereguli flagrante? Cum poți să predici morală și respect de la amvon, dar să accepți cu seninătate că una dintre scenele oficiale ale sărbătorii e ridicată pe temelia abuzului?