EDITORIAL: Cu război acasă, cu șampanie pe litoral. 60 % din turiștii de pe litoralul românesc sunt ucrainieni

Mamaia, sfârșit de vară. Un weekend scurt, câteva ore de plimbare, și totuși o imagine greu de ignorat: litoralul românesc a devenit, aproape peste noapte, un punct de atracție major pentru turiștii din Ucraina. Nu vorbim de câteva grupuri rătăcite, ci de o masă compactă – la un simplu studiu de caz pe 100 de persoane făcut la pas, peste 60% dintre cei întâlniți vorbeau ucraineană. Imaginea e paradoxală. Într-o țară zguduită de război, unde știrile despre atacuri aeriene și mobilizări militare sunt la ordinea zilei, mii de ucraineni aleg să se relaxeze și să se distreze pe litoralul românesc. Veseli, relaxați, cu chef de viață. O realitate greu de ignorat pentru oricine a petrecut măcar câteva zile la Mamaia în această vară. E bine? E rău? Aici opiniile se despart. Unii văd în asta o dovadă că România e percepută ca o destinație sigură și primitoare. Alții ridică sprânceana, întrebându-se cum e posibil ca, în timp ce bărbați tineri sunt chemați pe front, compatrioții lor să petreacă nopți întregi în cluburile de pe litoral sau chiar să-și achiziționeze locuințe în unul dintre cele mai scumpe locuri din România. Realitatea rămâne însă aceeași: Mamaia a devenit scena unui contrast puternic. De o parte, poveștile despre sacrificiu, frică și distrugere. De cealaltă parte, umbrelele colorate, muzica tare și distracția până în zori. Între aceste două lumi, românii se trezesc spectatori, poate mirați, poate contrariați, poate chiar indiferenți. Și poate aici e miezul editorialului: nu judecata în alb sau negru, ci întrebarea care se ridică inevitabil – ce înseamnă normalitatea în vremuri de război? Pentru ucraineni, poate e o formă de supraviețuire psihologică. Pentru români, poate e doar o altă dovadă că litoralul are puterea să atragă, indiferent de context. Un lucru e sigur: vara asta, Mamaia nu a fost doar un loc de vacanță. A fost și o oglindă a unei realități complicate, pe care, vrând-nevrând, o trăim și noi, la doi pași de un război care pare departe și totuși e aici.