Trăim într-un sistem care, de ani buni, a servit zilnic aceeași „hrană” toxică unui popor epuizat – minciună, umilință și manipulare. Nu e greu de înțeles de ce unii au ajuns să se obișnuiască cu gustul. Ba chiar li s-a părut normal. Când îți este servit „căcat” la fiecare masă, zi de zi, începi să-l consumi fără să mai comentezi. Îl mesteci mecanic, îl înghiți și mergi mai departe. Mulți dintre cei din jurul nostru s-au adaptat. Au acceptat. Ba chiar au ajuns să-l ceară. Nu mai protestează. Nu mai gândesc. Nu mai simt. Sunt captivi într-un mecanism care i-a anulat treptat. Dar mai există o categorie aparte. Oameni care, deși li s-a oferit același meniu, au spus: nu, mulțumesc. Au refuzat să înghită. Au căutat altceva, chiar dacă au fost marginalizați, loviți, batjocoriți. Oameni care s-au descurcat cum au putut, fără să facă compromisuri. N-au murit de foame, dar nici n-au avut viață ușoară. În schimb, au rămas oameni întregi. Și da, sunt tot mai puțini. Dar sunt esențiali. Și vine partea cea mai gravă: mulți dintre acești oameni au fost loviți tocmai pentru că au refuzat să joace jocul murdar al sistemului. Au fost vânați. Au fost anchetați pe dosare subțiri, cusute cu ață albă, în care „probele” au fost fabricate de unii mediocri puși acolo de un sistem ticălos. Nu trebuie să fii specialist în drept să simți când e o execuție. Și au fost executați. Nu toți, dar mulți. Unii erau lideri respectați în comunități-cheie. Oameni care mișcau lucruri. Oameni care nu puteau fi controlați ușor. Așa că au fost eliminați. Pentru unii, închisoarea a fost capăt de drum. N-au mai ieșit din umilință, din rușine, din colapsul interior. Dar pentru alții, acel moment a fost o cotitură. Un timp de reflecție. De reconstrucție interioară. Și aceia se vor ridica din nou. Mai verticali. Mai puternici. Cu o lecție învățată pe pielea lor. Nu din cărți. Nu din discursuri. Din viața reală. Și acum, o întrebare simplă: cine ești tu să judeci? Cine ești tu să spui pe cine „merită” sau „nu merită” să decoreze un preot, un om al Bisericii? Ce știi tu despre suferința unui om, despre lupta lui, despre iertare, despre renaștere? Biserica nu decorează îngeri. Biserica binecuvântează oameni. Și omul, indiferent cât a căzut, dacă se ridică cu adevărat, poate primi această binecuvântare. Nu trăim în lumea celor perfecți. Trăim într-o lume în care fiecare alegere contează. Iar cei care au ales să nu înghită rahatul servit de un sistem mizerabil merită, măcar din când în când, să fie ascultați. Sau, dacă nu, măcar să nu fie judecați de niște moraliști de ocazie care n-au avut curajul să spună niciodată nu.