În urmă cu doar două săptămâni, orașul era zguduit. Ne uitam toți – șocați, triști, înmărmuriți – la imaginile în care un tânăr de 19 ani, pe nume Darius, intra cu mașina într-un zid, apoi într-o casă. Ne uitam și nu înțelegeam. Cum? De ce? Ce s-a întâmplat? O săptămână mai târziu, lumea s-a întors la normal. Sau, mai bine spus, la anormalul de zi cu zi. Gonesc din nou mașinile prin oraș, se aud din nou motoare turate în miez de noapte, din nou vezi aceeași inconștiență pe fețele celor care se simt nemuritori la volan. Se postează zâmbete, se uită tragedia. Darius e deja istorie. Una care doare, dar pe care n-o mai citește nimeni. În primele zile, toată lumea avea păreri. Mulți aveau regrete. Teribiliștii își șopteau printre dinți „poate ne potolim și noi puțin”. Alții spuneau că ar trebui făcut ceva. Dar ce s-a făcut? Nimic. Lumea merge mai departe, iar lecția s-a pierdut printre glume, postări și notificări. De ce nu învățăm din greșeli? De ce nu ne oprim? De ce e nevoie de o tragedie ca să ne gândim la viață, dar nu ne ajunge una? Nimeni nu zice să mergi cu 50 km/h pe autostradă sau să devii sclavul fricii în trafic. Dar nici cu 150–190 km/h în localitate nu e normal. Nu e „cool”. Nu e „viață trăită la maxim”. E sinucidere cu potențial criminal. Pentru că nu mor doar cei care apasă accelerația până la podea. Mor și alții – copii, mame, tați, oameni care n-au nicio vină. Poliția, spre surprinderea unora, începe să-și facă treaba. În urmă cu câțiva ani, băieții deștepți și fetele „importante” nu aveau griji. O vorbă, o relație, o pilă și totul era rezolvat. Acum, parcă s-au mai schimbat lucrurile. Chiar și cei cu influență au început să meargă cu o mică teamă că s-ar putea să fie trași pe dreapta. Și e bine. Dar nu e suficient. Nu e suficient pentru că mor oameni. Nu e suficient pentru că încă avem drumuri pline de inconștienți. Pentru că încă mai există tineri care cred că moartea e ceva ce li se întâmplă altora. Trebuie mai mult. Trebuie controale reale. Elicoptere în aer, radare mai dese, pedepse mai clare. Trebuie scoși din circulație cei care își bat joc de viețile noastre. Trebuie să nu ne mai temem că „n-o să pățească nimic, are relații”. Trebuie să ne temem de lege. Și, mai important, să o respectăm. Darius nu mai e. Dar putea fi oricare dintre noi. Sau copilul nostru. Sau prietenul nostru. Sau noi înșine. Poate dacă n-ar fi murit degeaba, am începe să învățăm ceva. Poate dacă măcar de data asta ne-am opri puțin, l-am putea onora nu cu flori și lumânări, ci cu un simplu gest de normalitate: să fim oameni și să conducem ca niște oameni, nu ca niște nebuni scăpați de sub control. Nu lăsați moartea lui Darius să fie doar un episod viral. Lăsați-o să fie un punct de cotitură. Dacă tot s-a dus un suflet, măcar să nu se fi dus degeaba.
Atât fetița, cât și femeia, pasagere într-un autoturism aflat pe un drum din localitatea Bănița, Hunedoara, au avut nevoie de resuscitare. Dar în cele din urmă au fost declarate decedate. Șoferul mașinii de 63 de ani, din Gorj, ar fi pierdut controlul asupra direcției de depasare. Mașina, în care se mai afla un copil de opt ani, a intrat într-un cap de pod. Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată astăzi,
.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în luna iulie va fi cald în România. Temperaturile cele mai ridicate se vor înregistra în sud-vestul țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru luna iulie vor fi deficitare în toată țara, estimează specialiștii. Săptămâna 30 iunie – 7 iulie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în
.
Guvernul a aprobat vineri plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază, pentru încă trei luni. De asemenea, importurile de produse din Ucraina vor fi supuse anumitor condiții. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, în urma ședinței de Guvern de vineri, că a fost luată decizia ca plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază să fie prelungită. Așadar, măsura se menține până pe data de 30 septembrie pentru încă trei luni.
.
Sâmbătă temperaturile scad peste tot. Scăpam de caniculă, dar vântul se întețește în majoritatea regiunilor. Ploile apar în ținuturile sudice, în centru și la munte. Sunt însoțite de descărcări electrice, căderi de grindină și vijelii. Maximele pornesc de la 24 de grade în Bucovina și ajung la 34 de grade în Oltenia. În Dobrogea și Bărăgan avem atmosferă instabilă, cu înnorări, averse cu tunete și fulgere și căderi de grindină.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.