La data de 14 iulie a.c., în intervalul orar 21.00-23.00, polițiștii din Sighetu Marmației împreună cu polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău și jandarmi maramureșeni au desfășurat activități în cadrul unei acțiuni tip Blocada. Astfel, polițiștii au acționat cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul localității Sighetu Marmației. Pe parcursul celor două ore, au fost legitimate 57 de persoane și au fost verificate 47 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 1.800 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut un certificat de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale unui autovehicul ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr. 132 din 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
O responsabilitate esențială pe care o au conducătorii de biciclete, trotinete și mopede este cunoașterea și aplicarea corectă a regulilor de circulație și a măsurilor de siguranță. În perioada 9 – 14 iulie a.c., polițiștii din Baia Mare au desfășurat o acțiune preventivă având ca scop principal reducerea numărului și gravității accidentelor rutiere în care sunt implicate biciclete, trotinete și mopede, precum și depistarea și sancționarea abaterilor comise de conducătorii
.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus– I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat 5 cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România solicitând o formă de protecție din partea statului român. Unul dintre ei este cercetat pentru trafic de migranți, fiind în stare de reţinere pentru 24 de ore, iar azi judecătorul de drepturi și judecăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea
.
Luni, 14 iulie, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii din Seini au desfășurat o acțiune care a avut ca scop creșterea gradului de disciplină rutieră prin combaterea nerespectării regimului legal de viteză și impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic. Cu această ocazie, polițiștii au oprit pentru control 15 autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.500 de lei. Totodată, ca
.
Sâmbătă, 2 august,la Mănăstirea Sfânta Maria din Baia Mare are loc Jubileul Reuniunii Mariane din Eparhia de Maramureș. Înscrierile pentru participare se fac în parohii, până pe data de 20 iulie.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.