Scade ușor notorietatea lui George Enescu și a festivalului său în rândul tinerilor
Un sondaj realizat între 1 și 9 septembrie arată că 85% dintre români au auzit de George Enescu, iar 76,6% cunosc festivalul care îi poartă numele. Totuși, cifrele sunt în scădere față de 2013, semnalând o transmitere mai slabă a valorilor culturale către noile generații, potrivit directorului INSCOP Research, Remus Ștefureac.