Omagiu adus lui Aurel Ion Brumaru, un sprijin esențial pentru scriitorii români

Filozoful și critic literar Aurel Ion Brumaru, a cărui influență a marcat începuturile carierei scriitoricești ale multor autori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o apreciată moștenire. Aurel a fost o prezență constantă și încurajatoare pentru toți cei care au avut de-a face cu cuvintele, inclusiv pentru mine, aducându-mi o îmbărbătare crucială în momentele de incertitudine.

Înainte de publicarea primului meu volum de sonete, "Sonete 1 (Tacerea clipei)", în 2005, am trăit cu teama că nu voi reuși să conving cititorii. Sprijinul lui Aurel, care a semnat prefata cărții mele, m-a ajutat să depășesc aceste temeri. Brumaru nu a fost un critic agresiv; el a fost cald și apropiat, cerând totodată mult de la sine.

Chiar dacă rareori aveam ocazia să ne întâlnim în calitatea mea de coordonator al sectorului de teatru la Casa de Cultură a Municipiului Brașov, legătura noastră s-a consolidat atunci când am decis să public. Prin intermediul lui Daniel Drăgan, un alt scriitor talentat, am ajuns în contact cu Aurel. Acesta a fost incântat să citească cele 86 de sonete și a acceptat cu rapiditate să scrie despre drumul meu literar.

Prefața pe care a realizat-o mi-a dat încredere și voință să continui. "După priceperea mea, cu sonetul nu intri oare, nu nemijlocit, premeditat, dar pe furiș, în lumea conceptului?" – sunt doar câteva din cuvintele cu impact pe care Aurel le-a folosit în această însemnare.

Imaginea lui Aurel citind la spectacolul "Viața, putred ghem de sfoară", unde sonetele mele erau interpretate de actorul Mihai Bica, rămâne o amintire prețioasă. Brumaru va fi mereu considerat un precursor al gândirii românești, un om care a sprijinit pe toți cei care se îndreptau spre cuvântul ziditor.

Odihnește-te în pace, Aurel Ion Brumaru! Recunoștința noastră va rămâne veșnic intensă pentru contribuția ta la literatura română.