Galerie Foto 9 copii au murit și 27 de fete sunt date dispărute în inundațiile devastatoare din Texas. Trump: „Melania și cu mine ne rugăm”
Inapoi

Galerie Foto 9 copii au murit și 27 de fete sunt date dispărute în inundațiile devastatoare din Texas. Trump: „Melania și cu mine ne rugăm”

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 12 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Cel puțin 27 de persoane, din care 9 copii, au murit în urma inundațiilor povocate în Texas de ploile torențiale. Autoritățile americane au lansat căutări disperate în cazul a cel puțin 27 de fete dispărute dintr-o tabără aflată pe malul unui râu ale cărui ape au crescut cu peste 6 metri în urma ploilor, informează CNN și BBC. Majoritatea fetelor dispărute au vârste de sub 12 ani, au declarat autoritățile locale americane, citate de BBC. Echipele de salvare au lucrat toată noaptea pentru a salva victimele inundaţiilor. Peste 850 de persoane fuseseră salvate sau evacuate până sâmbătă dimineaţă, multe dintre ele cu elicopterul, conform news.ro. Între timp, apele au început să se retragă din zona din jurul râului Guadalupe, la aproximativ 137 km nord-vest de San Antonio. Serviciul Naţional de Meteorologie al SUA a declarat că situaţia de urgenţă provocată de viiturile fulgerătoare s-a încheiat în mare parte în comitatul Kerr, epicentrul inundaţiilor, după furtunile care au adus vineri dimineaţa precipitaţii de până la 300 litri pe metru pătrat. Cu toate acestea, alerta de inundaţii rămâne în vigoare până sâmbătă la ora locală 19:00 (duminică ora 3, ora României) în regiunea San Antonio-Austin, fiind aşteptate averse sporadice pe tot parcursul zilei. Preşedintele Donald Trump a declarat că guvernul federal colaborează cu autorităţile statale şi locale pentru a răspunde la inundaţii. „Melania şi cu mine ne rugăm pentru toate familiile afectate de această tragedie oribilă. Curajoşii noştri salvatori sunt la faţa locului, făcând ceea ce ştiu mai bine”, a declarat el pe reţelele sociale. Dalton Rice, administratorul oraşului Kerrville, reşedinţa comitatului Kerr, a declarat vineri reporterilor că inundaţiile extreme s-au produs înainte de răsărit, fără vreun avertisment sau cu un avertisment foarte din scurt, împiedicând autorităţile să emită ordine de evacuare în avans. Râul Guadalupe a crescut rapid peste nivelul de inundaţii majore. „S-a întâmplat foarte repede, într-un interval de timp foarte scurt, care nu putea fi prevăzut, nici măcar cu ajutorul radarului”, a spus Rice. „S-a întâmplat în mai puţin de două ore”, a explicat el. Oficialii statali responsabili cu gestionarea situaţiilor de urgenţă au avertizat încă de joi că vestul şi centrul Texasului se vor confrunta cu ploi torenţiale şi inundaţii rapide „în următoarele două zile”, citând prognozele Serviciului Naţional de Meteorologie înainte de weekendul prelungit de Ziua Indepenndenţei. Prognozele meteorologice „nu au prevăzut însă cantitatea de precipitaţii pe care am înregistrat-o”, a declarat W. Nim Kidd, directorul Diviziei de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă din Texas. Dezastrul din weekend aminteşte de inundaţiile catastrofale de acum aproape 40 de ani de-a lungul râului Guadalupe, când un autobuz şi o dubă care plecau dintr-o tabără organizată de biserică au fost surprinse de apele revărsate şi 10 adolescenţi s-au înecat încercând să scape. Acum, în tabăra Mystic, cel puţin o fată de 9 ani este confirmată moartă şi 25 sunt date dispărute. Este o tabără de vară creştină privată pentru fete situată în apropierea râului Guadalupe. Tabăra găzduia în total aproximativ 750 de copii. Vineri dimineaţa devreme, 107 gardieni de vânătoare şi un grup de aviaţie au încercat să acceseze tabăra, potrivit oficialilor. La scurt timp după prânz, aceştia au reuşit să intre în tabără şi să înceapă salvarea copiilor. Tabăra Mystic, fondată în 1926, se mândreşte cu o „atmosferă creştină sănătoasă” şi un refugiu unde fetele „îşi dezvoltă calităţi personale remarcabile şi stima de sine”, potrivit site-ului său. Fetele de la Camp Mystic dezvoltă prietenii, cresc spiritual şi se străduiesc „să fie o persoană mai bună” şi „să lase Mystic să scoată la iveală ce este mai bun în ele”, potrivit descrierii.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

07:55

Papa: Dumnezeu vorbește inimii, pelerinajul este un moment pentru a-i asculta vocea

O ocazie ”de ascultare, pentru rugăciune” pentru a ”auzi mai clar vocea lui Dumnezeu” care ne cheamă în adâncul inimii, pentru că ”adesea ne pierdem capacitatea de a asculta, de a asculta cu adevărat”: acesta poate fi pelerinajul la Roma pentru Anul Jubiliar. Papa Leon al XIV-lea le-a explicat acest lucru tinerilor din dieceza de Copenhaga și profesorilor din Irlanda, Anglia, Țara Galilor și Scoția, sosiți în capitala Italiei pentru
Image Description

06:46

Donald Trump: „SUA vor începe discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok săptămâna aceasta”

Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite Reuters. „Cred că vom începe luni sau marţi… discuţiile cu China, poate cu preşedintele Xi sau cu unul dintre reprezentanţii săi, dar practic avem deja un acord”, a spus Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului prezidenţial Air Force One.
Image Description

23:11

Descoperire macabră pe un drum frecventat de ucraineni, în Munții Maramureșului. Un cioban a sunat la 112

Un cioban din Munții Maramureșului a descoperit într-un râu trupul unui bărbat în stare avansată de descompunere și a alertat autoritățile, a transmis Salvamont Maramureș. „Salvamont Maramureş (…) a fost solicitat de urgenţă în Munţii Maramureşului, după ce un cioban a alertat autorităţile prin 112. Acesta a descoperit trupul unui bărbat în albia unui râu, în apropierea unei stâne. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureş s-a deplasat la faţa
Image Description

19:00

Trafic blocat pe Gutin. Impact între o motocicletă și o mașină

În urma cu puțin timp, pe DN 18, a avut loc un grav accident rutier. Pe urcare spre Gutin din Mara, spre Baia Mare a avut loc un impact între un autoturism și o motocicletă. Traficul este blocat de minute bune. Material în actualizare.
Image Description

15:53

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramures. Incendiul se manifestă într-o zonă de jnepeniş şi păşune, în golul alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei. „Deşi focarele se manifestă pe teritoriul judeţului Maramureş, accesul cel mai facil spre zona
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:06

- Vrancea - Apel umanitar: La 11 ani, Fabian visează să meargă. Tu îl poți ajuta să facă primul pas!

La 11 ani, Fabian are un singur vis: să meargă. Un lucru atât de comun pentru majoritatea, pentru el pare o dorință greu de atins. Există însă o speranță reală pentru băiețelul al cărui zâmbet topește inimi: o intervenție chirurgicală minim-invazivă, pe care ar trebui să o facă în Grecia. Din păcate, costurile operației depășesc posibilitățile materiale ale părinților: 25.000 de euro. O sumă mare, dar nu imposibil de strâns
Image Description

09:06

- Gorj - Despre cutremurul din Gorj: „A fost mai mult pe verticală! Două falii se intersectează la Bâlta”

În această dimineață, la ora 06:29:43, un cutremur cu magnitudinea estimată între 3.3 și 3.5 a zguduit zona Gorjului, având epicentrul în apropierea localității Bâlta, pe versantul estic al Muntelui Pleșa, la o adâncime de 10 kilometri. Mișcarea tectonică a fost resimțită slab, cu o intensitate de gradul II pe scara Mercalli. Ce surprinde este reacția promptă și detaliată a tânărului cercetător Ștefan Protesi Sefter, un adolescent de doar 13
Image Description

09:04

- Dambovita - Sorana Cîrstea şi Ana Kalinskaia, calificate în optimile probei feminine de dublu, la Wimbledon

Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Cîrstea şi Kalinskaia au învins perechea Kamilla Rakhimova/Siskova (Rusia/Cehia), scor 7-6 (9/7), 4-6, 6-2. Cîrstea şi Kalinskaia au obţinut victoria după aproape trei ore de joc – 2 h 47 min. În primul set, Rahimova şi Siskova au condus cu 4-1, apoi au ratat patru mingi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete