În ultimii doi ani, poziția Rusiei în Orientul Mijlociu s-a prăbușit. De fiecare dată când aliații lui Putin - Siria lui Assad și Iran - au avut nevoie disperată de ajutor, aceștia au fost abandonați, ceea ce ar trebui să fie o lecție importantă și pentru China lui Xi Jinping: în vremuri de criză, Rusia nu este un partener de încredere. Iar în noua arhitectură geopolitică a Orientului Mijlociu, nimeni nu mai are nevoie de Rusia, potrivit unei analize Foreign Affairs. Strategia pragmatică adoptată de Rusia în Orientul Mijlociu a ajutat-o inițial să devină o contrapondere pentru Statele Unite în regiune. Moscova își formase alianțe strânse cu Siria și Iran și avea relații cordiale cu Israel și monarhiile arabe. Totul s-a schimbat, însă, în ultimele 20 de luni. Răspunsul Israelului la atacul grupării Hamas din 7 octombrie a devastat așa-numita axă a rezistenței susținută de Iran, cu care Rusia avea relații apropiate. Apoi, regimul lui Assad din Siria, un stat clientelar al Rusiei, s-a prăbușit în mod spectaculos. Bombardamentele lansate de Israel și SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului au slăbit semnificativ puterea celui mai important aliat regional al Rusiei. Reputația Rusiei de protector și garant al securității în regiune este acum la pământ, iar eșecurile Moscovei se vor resimți și dincolo de Orientul Mijlociu. Ultimele evenimente au arătat că Rusia este doar un prieten de vremuri bune. În cazul unui conflict între SUA și China, spre exemplu, pentru insula Taiwan, Washingtonul se poate aștepta ca Moscova să rămână pe margine, așa cum a făcut și cu partenerii săi din Orientul Mijlociu. Lipsa de reacție și indiferența cu care Rusia a tratat Orientul Mijlociu în ultimii doi ani nu a trecut neobservată. În Iran, liderul suprem Ali Khamenei a început să fie criticat pentru apropierea sa tot mai mare de Rusia. Mai mulți comentatori din Iran l-au criticat deschis pe Putin pentru că a refuzat să includă o clauză de apărare reciprocă în acordul semnat de Teheran și Moscova în luna ianuarie pentru un parteneriat strategic, în ciuda faptului că astfel de clauze au fost introduse în parteneriatele Rusiei cu Belarus și Coreea de Nord. Până și atitudinea Israelului față de Rusia s-a schimbat. Nici Netanyahu, nici societatea israeliană nu par interesați de serviciile de mediere a conflictului cu Iranul oferite de Putin. Când legăturile dintre SUA și Israel s-au răcit, în timpul precedentei administrații prezidențiale, Netanyahu s-a apropiat de Moscova. Dar, acum, cu Trump înapoi la Casa Albă, menținerea relațiilor bune cu Putin și cu o Rusie slăbită nu mai este un imperativ pentru liderul israelian. Dacă va izbucni un conflict în Asia, sprijinul lui Putin pentru China se va limita cel mai probabil la continuarea livrărilor de petrol și gaze. După cum a spus ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, în timpul unei întâlniri cu liderii europeni, Rusia va rămâne importantă pentru China doar atât timp cât va continua să lupte în Ucraina, așa încât să țină resursele și atenția Statelor Unite cât mai departe de Asia. Altfel, Beijingul nu se va putea baza pe niciun ajutor militar din partea Moscovei. Acest lucru ar trebui să fie o învățătură și pentru administrația Trump. Putin a demonstrat că Rusia nu este un partener de încredere nici măcar pentru alte dictaturi cu care a avut relații strânse de lungă durată. Pentru Washington, Moscova ar fi un partener încă și mai slab, chiar și în cazul în care Trump ar reuși să distrugă alianța dintre Putin și Xi. Putin ar pune la dispoziția Statelor Unite și a lumii democratice aceleași resurse pe care le-a pus în joc și în relația cu teocrații de la Teheran: nimic. Succesul inițial al strategiei lui Putin în Orientul Mijlociu părea să indice cândva că Rusia ar putea fi un partener geopolitic valoros. Faptul că acea impresie s-a dovedit a fi atât de greșită ar trebui să îl descurajeze pe Trump sau pe oricare alt lider să îl mai curteze vreodată pe arhitectul strategiei eșuate a Rusiei.