Joi se împlinesc 139 de ani de la recunoașterea, de către Patriarhia Ecumenică, a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, un moment important nu doar pentru Biserică, ci și pentru statul român, care își câștigase recent independența față de Imperiul Otoman (1877). „În esență, autocefalia este recunoașterea maturității spirituale și a libertății administrative și pastorale a unei Biserici Ortodoxe dintr-o țară devenită stat independent”, explica, în 2015, Patriarhul României. Momentul a fost intens pregătit atât pe plan intern, cât și extern, cu participarea diplomaților și a oamenilor de stat români. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgase încă din 1864 un decret care afirma că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce privește organizarea și disciplina” și că „Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînţelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului.” Tomosul de autocefalie transmis mitropolitului primat Calinic Miclescu de Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea recunoștea Biserica Regatului României „neatârnată și autocefală, administrându-se de propriul și Sfântul său Sinod, având de președinte pe Înalt Prea Sfințitul și Prea Cinstitul mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al României, cel după vremi, nerecunoscând în propria sa administraţiune internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfântă, sobornicească și apostolică, pre Mântuitorul Dumnezeu – omul, care este singura temelie și piatra cea din capul unghiului și întîiul și supremul și veșnicul Arhiereu și Arhipăstor”. Patriarhul Ecumenic a comunicat printr-o enciclică tuturor Bisericilor Ortodoxe surori recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. În 2015, la împlinirea a 130 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Patriarh Daniel spunea: „Deși evenimentele pe care le evocăm acum s-au petrecut în secolele 19 și 20, trebuie evidențiat faptul că, încă din Evul Mediu, Ortodoxia românească devenise o mare sprijinitoare a Ortodoxiei din toate țările răsăritene ocupate de otomani, în condițiile în care Patriarhiile din Răsăritul ortodox și țările balcanice, inclusiv Patriarhia Ecumenică, aveau mari dificultăți de organizare și viețuire în spațiul stăpânirii otomane.” „Ampla susținere, de către Biserica Ortodoxă Română, a Ortodoxiei aflate sub stăpânire otomană în acea epocă, reprezintă comportamentul unei Biserici oarecum autocefale, deoarece un asemenea sprijin consistent și constant nu putea să vină din partea unei Biserici fără capacitate de conducere proprie și exprimare responsabilă și solidară”, a mai transmis Preafericirea Sa cu aceeași ocazie. „Păstrând și cultivând virtuțile originii sale apostolice, asimilând și în același timp influențând specificul etnic românesc, Ortodoxia românească s-a manifestat în plan istoric cu identitate proprie, păstrând unitatea dogmatică, liturgică și canonică în comuniune cu Ortodoxia Universală. Atât Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 1885, cât și ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925, au fost rezultatul unei strânse cooperări între Biserică și Stat, mai ales în plan diplomatic”. Biserica Ortodoxă Română pregătește numeroase manifestări pentru anul 2025, când va aniversa 140 de ani de la obținerea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea ei la rangul de Patriarhie.
.
