Anul acesta, comunitatea din Târgu Lăpuș marchează cu emoție și respect 60 de ani de la absolvirea promoției Liceului Teoretic „Petru Rareș”. Este un prilej de reflecție asupra anilor trecuți, dar și o sărbătoare a reușitelor și a legăturilor care unesc generațiile. Cei care au terminat liceul în urmă cu șase decenii au trăit vremuri de mari transformări, iar parcursul lor profesional a lăsat o amprentă adâncă asupra comunității locale. Mulți dintre absolvenți au construit cariere de succes în diverse domenii, fiind considerați adevărate repere de devotament, seriozitate și profesionalism. Un moment de recunoștință a fost adresat și dascălilor care au format această promoție, printre care se remarcă doamna dirigintă Zamfira Damian. Cu dedicare și pasiune, dânsa continuă să inspire și astăzi pe cei care au avut privilegiul să o întâlnească. În același timp, comunitatea își amintește cu respect de colegii și profesorii care nu mai sunt printre noi, dar a căror amintire rămâne vie. Din această promoție face parte și dr. Herman Berkovits, născut în 1947 la Târgu Lăpuș. După absolvirea Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, acesta și-a început cariera ca pediatru în satele din Maramureș și Suceava, iar în 1975 s-a stabilit în Israel. A devenit medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu și este astăzi un profesionist respectat pe plan internațional. „Dragi membri ai promoției de acum 60 de ani, vă transmit toată admirația și recunoștința mea. Sunteți puntea dintre trecut și viitor, un model viu pentru tinerii care astăzi își urmează drumul și care au nevoie să înțeleagă că prin muncă, perseverență și integritate pot realiza lucruri remarcabile”, a transmis administrația locală.
La data de 20 iulie, echipajul Poliției Orașului Șomcuta Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat, pe raza localității Satulung, o persoană dispărută de la domiciliu. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, domiciliat în județul Botoșani. Din verificările efectuate a reieșit că acesta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni pe perioada dispariției.
.
Patru persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost reținute ieri, 20 iulie, ca urmare a probatoriului administrat de polițiștii orașului Cavnic. În fapt, la data de 20 iulie, în jurul orei 00:20, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în parcul central din orașul Cavnic se află o persoană care ar fi fost agresată.
.
Dacă e vacanță, e campus! Dumnezeu nu merge niciodată în vacanță, El este mereu și pretutindeni alături de noi. Așa a fost și în aceste patru zile (16-19 iulie) de activități recreativ-educative în parohia greco-catolică din Ieud. Cu toate că vremea a fost capricioasă, cei peste 100 de copii curajoși și dornici au venit cu pelerina și umbreluța lor la biserică unde i-au întâmpinat tinerii animatori din parohie împreună cu
.
În data de 20 iulie 2025, în jurul orei 17:00, un apel la S.N.U.A.U. 112 a alertat Echipa de Intervenție a Jandarmeriei Maramureș cu privire la un incident petrecut în zona Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” de pe strada George Coșbuc, Baia Mare. Apelul semnala faptul că un bărbat adult se atingea în zonele intime în fața unui grup de copii care se juca în curtea școlii. Ajunși la fața locului,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.