În urma probatoriului administrat de polițiștii din Târgu Lăpuș și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș, astăzi, 10 iulie, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a trei bărbați. În fapt, ieri, 9 iulie, în jurul orei 14:00, o femeie a sesizat Poliția, prin SNUAU 112, despre faptul că la un local public din comuna Suciu de Sus are loc un scandal. Echipajul de ordine și siguranță publică s-a deplasat de urgență la fața locului. Primele verificări au relevat faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic de trei persoane, pe fondul consumului de alcool. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și au desfășurat activități specifice în cadrul cărora au identificat persoanele implicate în eveniment. Astfel au fost identificați trei bărbați de 22, 26 și 37 de ani, din Vălenii Lăpușului, bănuiți de comiterea activității infracționale. Bărbatul agresat a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cei trei bărbați reținuți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării stării de fapt și dispunerii măsurilor legale.
Rapid a pornit la drum în noul sezon cu o victorie convingătoare, 2-0 pe teren propriu împotriva celor de la FC Argeș, iar omul meciului a fost fără îndoială căpitanul Răzvan Onea. Fundașul lateral, aflat la al treilea sezon în tricoul alb-vișiniu, a condus echipa cu autoritate și determinare, oferind nu doar siguranță defensivă, ci și aport ofensiv remarcabil. Promovat căpitan în această vară, Onea a arătat de la primul
.
La data de 10 iulie a.c., în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii din Borșa, sprijiniți de polițiști de frontieră și jandarmi, au acționat pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 46 de persoane și au fost verificate 40 de autovehicule care circulau pe drumul public. În urma verificărilor efectuate de polițiști au fost aplicate 8
.
Ieri, 10 iulie, în jurul orelor 12:30, polițiștii orașului Dragomirești angrenați într-un filtru rutier pe D.J. 186, în comuna Rozavlea, au oprit pentru control un autoturism. La volan se afla un bărbat care a precizat că nu deține asupra sa documentele de identitate. Ulterior, acesta ar fi transmis polițiștilor verbal date false, oferind identitatea altei persoane. În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au stabilit că cel în cauză este un
.
Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare anunță că în perioada 17-31 iulie (cu posibilitate de prelungire dacă situația va impune), desfășoară activitatea de dezinsecție terestră împotriva ţântarilor şi căpuşelor, pe raza Municipiului Baia Mare. Operațiunea are loc în cadrul Programului unitar de acțiune de combatere a vectorilor prin dezinsecție și deratizare, aprobat prin HCL nr. 51/2025. Produsul folosit este Solfac Trio EC 140 NF, având trei substanțe active: Cypermethrin 5%
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.