Nu-ți putem face urări, căci ești acum într-o poveste de suflet, cu îngerii, pe o prispă cerească…Cum nu credem că ai plecat cu adevărat, nu vrem să scriem la blestematul timp trecut al verbului.Și nici „adio” nu-ți putem spune. Mai degrabă: pe curând… „Port în suflet amintirea lui cu mândrie și iubire. Las această iubire să mă inspire și să mă înalțe în tot ceea ce fac. Sunt convins că el veghează asupra mea și mă susține la fiecare pas.27 iulie a fost, ani la rând, una dintre cele mai fericite zile pentru mine și pentru mama mea, Dr. Viorica Cherecheș – ziua în care îl aniversam pe tatăl meu, regretatul prof. univ. dr. ing. Dorel Cherecheș. De 22 de ani, această zi a devenit una extrem de dificilă, pentru că omul pe care îl iubim enorm ne veghează acum de sus, din ceruri.Pentru toate acestea – și nu numai –, alături de mama mea, de toți cei care l-au cunoscut și l-au respectat, ne aducem aminte de el, negreșit, zi de zi, an de an.”— Cătălin Cherecheș Într-o zi, mai demult, un OM de excepție, un PROFESIONIST desăvârșit, un PRIETEN aparte, îmi vorbea la înălțimea superlativului despre competență, ca virtute. Îmi spunea că Gustave Le Bon a lăsat scris:„Competența fără autoritate este la fel de neputincioasă ca și autoritatea fără competență.”Am învățat de la personalitatea pe care o evocăm azi că profesionalismul înseamnă seriozitate și respect, fapte făcute bine și cu pasiune. Înseamnă să-ți exerciți conștiința profesională. Profesionalismul înseamnă să duci la îndeplinire, până la cele mai mici detalii, exigențele unei profesii.Iar performanța înseamnă pregătire, și iar pregătire; o luptă a ideilor și convingerilor, cercetare, pasiune, timp risipit, talent, personalitate, ardere, carismă. Înseamnă să știi cum să faci, când să faci, ce să faci și, mai ales, să faci! Este fermitatea calității. Mulți oameni trec prin viețile noastre, dar numai prietenii adevărați lasă urme în inimi.OMUL căruia îi adresăm aceste rânduri, regretatul prof. univ. dr. ing. DOREL CHERECHEȘ, este azi un nume care circulă prin atâtea inimi, încât parcă merge singur mai departe.Aceasta este „povara celebrității” lui.Verbul se conjugă, inevitabil, la timpul trecut… Pasărea fatală a morții s-a răzbunat din nou, ducându-l departe, în lumi de negură, de unde întoarcerea nu mai este cu putință…Lăsându-ne mai triști, mai singuri… Născut în 1948, într-o familie modestă din Ferneziu, Dorel Cherecheș a fost crescut în respect pentru natură și pentru efortul onest. Tatăl său, muncitor la Uzina 1 Mai, și unchiul – inginer silvic – i-au fost modele care i-au hrănit devreme dorința de a se dedica pădurii.A absolvit Liceul nr. 2 din Baia Mare, apoi învățământul forestier din Sighetu Marmației, iar în 1968 a fost admis la Facultatea de Silvicultură din Brașov. S-a remarcat rapid ca student excepțional, cu rezultate academice excelente și implicare activă în cercetarea științifică.În 1971, lucrarea sa despre educația forestieră i-a adus Premiul I la un concurs internațional UNESCO de la Stockholm, unde a reprezentat România alături de 59 de tineri din întreaga lume. Dorel Cherecheș a fost nu doar un viitor silvicultor de elită, ci și un spirit activ al comunității studențești – membru în Senatul Universității, delegat la conferințe naționale ale studenților și tineretului. A crezut că un profesionist adevărat trebuie să aibă și un profund simț al răspunderii sociale și morale. Însă, dincolo de toate realizările, dorința lui cea mai sinceră a rămas mereu aceeași:„Sper să ajung pe plaiurile natale, băimărene, unde să aplic cunoștințele dobândite și să contribui la bunăstarea locului care m-a format.” A iubit Maramureșul nu de la distanță, ci cu dor și cu intenția fermă de a se întoarce, de a pune umărul acolo unde i-a fost leagănul copilăriei. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, către toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au iubit. Dorel, pădurile din Maramureș îți păstrează numele în șoapta lor.Noi te pomenim cu respect și recunoștință. Nu te uităm!
Zeci de angajați ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au primit în perioada 2017-2025, din partea instituției în care lucrează, ajutoare de urgență de peste 185.000 de lei, după cum rezultă dintr-o investigație G4Media.ro bazată de informațiile unui avertizor de integritate și pe documente oficiale. Agenția este instrumentul prin care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale plătește toate tipurile de indemnizații sociale din România, iar ajutoarele
.
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ NR. 60 DIN 27.07.2025 Cod PT-01-INH/A AVERTIZARE HIDROLOGICĂ NR. 60 DIN 27.07.2025 Sursa: Institutul Național de Hidrologie Şi Gospodărire a Apelor, București Ziua/luna/anul: 27.07.2025Ora: 11:00Numărul mesajului: 60Către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Crişuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Siret și Prut-Bârlad. FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi,
.
Sinecuriști noi, la vremuri noi, O variantă a celebrei zicale: La vremuri noi, tot noi! Ați auzit de lupta cu indemnizațiile uriașe din companiile private cu capital de stat? Normal…Numai că lucrurile nu stau deloc cum ni se prezintă. În ciuda așa-zisului „război cu sinecurile” se pare că declarațiile premierului Bolojan privind integritatea sunt valabile doar pentru momentele televizate. Altfel, nu se explică felul în care unul dintre apropiații săi
.
Azi, 26 iulie, în jurul orei 11:30 Jandarmeria Maramureș a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Boiereni, oraș Târgu Lăpuș, un urs ar fi atacat o fermă din zonă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție de la IPJ Maramureș împreună cu echipa de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. În același timp a fost informat atât primarul orașului Târgu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.