Moartea episcopului Ioan Suciu: un martir al Bisericii Române Unite cu Roma
Moartea episcopului Ioan Suciu: un martir al Bisericii Române Unite cu Roma
În noaptea de 27 iunie 1953, după suferințe atroce în condiții de exterminare, într-o celulă mizeră, umedă și rece a penitenciarului de la Sighet, s-a stins din viață „episcopul tinerilor”, unul dintre cei mai tineri martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma: episcopul dr. Ioan Suciu. Născut la Blaj, pe 4 decembrie 1907, ca al patrulea copil din cei cinci băieți și patru fete ai preotului Vasile și ai Mariei Suciu, micul Nelucu, așa cum îi spuneau în familie, a fost unul dintre „copiii Unirii”, trăind pe viu sfârșitul unei lumi și nașterea chinuită a celei noi.
Ioan Suciu a văzut ce însemna războiul în perioada domiciliului forțat de la Beiuș și ulterior, culminând cu euforia momentului istoric al Marii Uniri și reorganizarea anevoioasă a noii realități statale și bisericești din România Mare. După absolvirea Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, a urmat studiile de teologie și filozofie la Institutul Angelicum din Roma, unde la doar 24 de ani și-a susținut teza de doctorat. Performanța sa a fost recunoscută printr-o apreciere fără precedent din partea ilustrului Reginald Garrigou-Lagrange, primind inelul Universității.
Reîntors la Academia de la Blaj, a devenit, după hirotonire, cel mai iubit mentor al copiilor și tinerilor. Ioan Suciu oferea lecții de teologie și morală, dar participa și la ore de fotbal, vechea sa pasiune, și alte activități cultural-spirituale cu tinerii în timpul liber, pentru care avea o vocație specială. Datorită pregătirii și pastoralei sale deosebite, a fost hirotonit episcop în 1940, la vârsta de numai 33 de ani, un caz fără precedent în istoria Bisericii Române Unite.
Pe perioada Diktatului de la Viena a rămas la Oradea ca episcop auxiliar, unde a trăit numeroase intimidări și persecuții. A insistat să obțină o audiență la Mareșalul Antonescu pentru a-i prezenta condițiile de teroare instituite de regimul horthyst în Ardealul de Nord. În octombrie 1944, a fost aproape de moarte când un pluton horthyst l-a escortat afară din Palatul Episcopal din Oradea cu intenția de a-l executa sub acuzația de sabotaj. O explozie și intervenția unui ofițer german i-au salvat viața temporar.
În 1947, la 40 de ani, Ioan Suciu a fost numit administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. A continuat activitatea intensă în fața terorii bolșevice instalate în România: memorii adresate guvernului, numeroase vizite în parohii și predici, corespondență cu Nuntiatura și scrisori pastorale. A fost arestat de trei ori la Blaj, ultima fiind definitivă, în octombrie 1948.
Episcopul Ioan Suciu a fost primul episcop unit arestat de Securitate și, după o perioadă la lagărul de la Căldărușani, a fost închis la Penitenciarul de la Sighet, fără proces și fără dreptul la un avocat. În mai 1951, preoții au încercat să atragă atenția conducerii penitenciarului asupra stării sale de sănătate nefavorabile, dar a fost în zadar.
„Dumnezeu, ca să ne perfecționeze credința, se folosește de oameni, care, ca și bisturiul, provoacă durere; dar ei nu sunt vinovați în măsura în care credem noi. Ei sunt uneltele Domnului...” au fost printre ultimele sale cuvinte adresate colegilor săi de celulă, în încercarea de a-i încuraja.
Ioan Suciu și-a încheiat suferința la numai 46 de ani, în noaptea lungă a demnității României. Mormântul său din Cimitirul Săracilor de la Sighet, de pe malul Izei, a fost nivelat imediat și locul său rămâne necunoscut. Ca un gest de reparare morală și recunoaștere spirituală, pe baza dosarului de canonizare analizat între 1999 și 2019, martirajul său este recunoscut și cinstit.