Misterul numelui vechi de 600 de ani al satelor de pe Valea Tiblesului
Misterul numelui vechi de 600 de ani al satelor de pe Valea Tiblesului
Numele purtat de două sate de pe Valea Tiblesului are o istorie care se întinde pe aproximativ 600 de ani, iar originile acestuia sunt controversate printre lingviști. Unii susțin că provine din limba slavă, alții din sudul Bulgariei, iar alții din limbile pecenegilor sau cumanilor.
"Mai multe familii nobiliare din Caianu Mic au avut un rol important în luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540, voievodul Ștefan Mailat i-a răsplătit pentru curajul lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, Dupa Deal, etc. Printre aceștia se numără Taut Mihai, Bilt, Caian, Manu (de la care se păstrează un blazon nobil), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup și Pugna," notează sursele istorice din zona Transilvaniei.
Conform documentelor citate, numele de Caian este menționat încă din anul 1456, când regele Ungariei, Ladislau al V-lea, a expropriat de satele Caianu Mic, Caianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Herinai Janos, acuzat de infidelitate, și le-a dăruit lui Farkas Janos și Miklos, fiii lui Farkas Tamas.
Legat de etimologia numelui Caian/Caian, părerile lingviștilor diferă. Acesta apare în descrierile lui Constantin VII Porfirogenetul ca "Caianus," iar în limba bulgară veche (turcică) se găsește sub forme precum Kaian, Caganus (latinizat) sau Caianos (grecizat), ori sub forme simplificate "Kan" și "Chan." Dacă originea numelui este veche bulgară, acesta ar fi evoluat de la Haian, Kachan, Kan la Caian.
În cronicile medievale sunt menționate două personaje cu numele Kean sau Kaian, lideri ai bulgarilor, care i-au așezat între Dunăre și Tisa cu mult înainte de venirea maghiarilor, și un Kean sau Kaien, peceneg din Moldova, aliat cu Gyula, voievodul Transilvaniei, împotriva regelui Ungariei, Ștefan I. Descendenții acestui Caian au deținut moșii pe Someș și au fost acceptați în nobilimea maghiară.
În comuna Caianu Mic s-a născut, pe 1 aprilie 1883, Leon Man, ultimul stareț greco-catolic al mănăstirii Nicula. Părinții săi, Ioan și Candidia Man, erau amândoi învățători. La botez, a primit numele Iulian. După studiile elementare și gimnaziale, a urmat teologia pastorală la Academia Greco-Catolică din Gherla. În anul 1905, a intrat în monahism, devenind membru al ordinului basilian. A slujit în Dieceza greco-catolică de Cluj-Gherla, fiind paroh la Cluj-Mănăștur II (biserica Calvaria) și egumen al Mănăstirii Nicula.
În 1948, când Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii, a refuzat să treacă la Biserica Ortodoxă Română. Leon Man s-a remarcat prin sfințenie și predici deosebite. A fost arestat în noiembrie 1953, acuzat de săvârșirea de "slujbe clandestine". A fost închis la Oradea, Cluj, Jilava și Timișoara, fiind eliberat pe 16 februarie 1955. A fost rearestat la 13 august 1956 și, prin sentința nr. 1202/1957 a Tribunalului Militar Cluj, a fost condamnat la 9 ani închisoare corecțională pentru "instigare publică".
Leon Man a fost închis la Gherla, unde a și murit la 23 martie 1958. Vecinul său de celulă, preotul Alexandru Rațiu, a declarat: "La Gherla, în martie 1958, a murit preotul Leon Man, în celula alăturată 66." Certificatul de deces al starețului a fost obținut de familia sa abia în 2005.
