* miercuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, în dreptul tarabelor din Piața Halelor, ar avea loc un conflict între două persoane * agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool * potrivit unor brăileni aflați la piață, cei doi s-ar fi lovit și oamenii aflați în zonă s-au speriat Doi tineri au intrat în confict, în zona tarabelor de la Piața Halelor, iar oamenii aflați la cumpărături s-au speriat. S-a făcut sesizare la 112 și polițiștii au intervenit, unul dintre tineri, care a fost lovit cu o sticlă, fiind transportat la spital. ”Nu știu ce aveau, erau băuți, dar au început să se lovească și să se fugărească pe aici. Normal că ne-am speriat”, ne-a spus o femeie care era la piață și care ne-a anunțat despre incident. De la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila ni s-a transmis că, la data de 9 iulie, în jurul orei 14:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, în dreptul tarabelor din Piața Halelor, ar avea loc un conflict între două persoane. ”Din primele verificări a rezultat că, în zona tarabelor din Piața Halelor, pe fondul unei discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, un tânăr de 23 de ani, din Brăila l-ar fi lovit cu o sticla pe un alt tânăr de 29 de ani, din Brăila, în zona antebrațului”, au spus polițiștii. Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totuși, după cum au precizat polițiștii, acesta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu conform Legii 26/2024. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Brăila stiri Braila Piata Halelor Braila lovire sau alte violente braila Pisică lovită cu sapa. Dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor Local 10 July 2025 Bărbat prins cu aproape 500 pachete cu țigări de contrabandă Local 9 July 2025 Jandarmi în acțiune în Stațiunea Lacu Sărat dar și în municipiu și județ Local 9 July 2025 Bărbat prins cu o pușcă neletală cu lunetă și 96 de proiectile, deținute ilegal Local 8 July 2025 Fără ”cocoașele” lui Antistescu Pisică lovită cu sapa. Dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor Administrația Dragomir. Ajutoare pentru patru familii din Chercea, afectate de un incendiu puternic „Vacanță în pridvorul bisericii” pentru sute de copii brăileni O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Propunere în CLM: asigurarea transportului cu autobuz spre Stațiunea Lacu Sărat Agrement la Blasova, încă o etapă Aflat în arest preventiv, după ce și-a omorât soția în bătaie, vrea la ”domiciliu” pentru că… are de strâns recolta Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Ministrul Energiei Bogdan Ivan anunţă că a virat vineri statului român 20% din salariul său de ministru, la o zi după ce se declarase dispus să îşi taie 20% din salariu, dacă şi directorii companiilor din subordine vor face un gest similar.
.
Rapid a pornit la drum în noul sezon cu o victorie convingătoare, 2-0 pe teren propriu împotriva celor de la FC Argeș, iar omul meciului a fost fără îndoială căpitanul Răzvan Onea. Fundașul lateral, aflat la al treilea sezon în tricoul alb-vișiniu, a condus echipa cu autoritate și determinare, oferind nu doar siguranță defensivă, ci și aport ofensiv remarcabil. Promovat căpitan în această vară, Onea a arătat de la primul
.
La data de 10 iulie a.c., în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii din Borșa, sprijiniți de polițiști de frontieră și jandarmi, au acționat pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 46 de persoane și au fost verificate 40 de autovehicule care circulau pe drumul public. În urma verificărilor efectuate de polițiști au fost aplicate 8
.
Ieri, 10 iulie, în jurul orelor 12:30, polițiștii orașului Dragomirești angrenați într-un filtru rutier pe D.J. 186, în comuna Rozavlea, au oprit pentru control un autoturism. La volan se afla un bărbat care a precizat că nu deține asupra sa documentele de identitate. Ulterior, acesta ar fi transmis polițiștilor verbal date false, oferind identitatea altei persoane. În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au stabilit că cel în cauză este un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.