Ieri, 30 iulie, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au fost sesizați că în comuna Remeți s-a produs un accident rutier. La fața locului s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, care conducea un motociclu, ar fi pierdut controlul ghidonului, ar fi derapat și s-a răsturnat pe asfalt. În urma impactului, bărbatul de 35 de ani și un pasager au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și s-a stabilit că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În jurul orei 22.30, polițiștii au intervenit la un alt accident de circulație produs în Baia Mare. Un tânăr de 19 ani, care circula cu autoturismul pe strada Minerilor, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus. În urma impactului, un pasager din autoturismul acroșat a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Reprezentanții Vital anunță întreruperea furnizării apei potabile vineri, 1 august, până la ora 15.00, în Baia Mare, str. Valea Roșie de la nr. 199 în sus, pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
.
Polițiștii biroului pentru protecția animalelor au demarat la data de 17 iulie a.c. cercetări privind un caz de uciderea cu intenție, fără drept, a unui exemplar canin de pe raza localității Vișeu de Sus. Din verificările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit faptul că fapta s-ar fi produs în perioada 15 – 16 iulie a.c., iar bănuit de activitatea infracțională este un bărbat în vârstă de 76 de ani.
.
Sâmbătă, 2 august, credincioșii sunt invitați la Mănăstirea Sfânta Maria din Baia Mare la o zi de reculegere, dedicată Jubileului Reuniunii Mariane. Program 07.15 Utrenia 08.00 Sfânta Liturghie Arhierească 10.00 Acatistul Maicii Domnului 11.00 Prima meditație cu reflecție persoanala 12.00 Prezentare carte: Maria din Nazaret. Locurile, timpurile și persoanele din viața sa 13.00 Pauza de masa – Prânzul oferit de Surori 14.00 Rozariul de Mărire meditat – RM din Protopopiatul
.
Azi, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Maria. Acest post are rădăcini adânci în tradițiile Bisericii și este o practică esențială în viața spirituală a credincioșilor de rit bizantin. Instituit oficial în anul 1166 de sinodul local de la Constantinopol, postul de 14 zile (1-14 august) a fost creat ca o pregătire spirituală înainte de Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, un praznic marian
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.