Astăzi, pe data de 14 februarie 1821, a trecut din viață unul dintre cei mai iluștri oameni ai culturii române - Petru Maior. Fost istoric, filolog și scriitor transilvănean, dar și protopop greco-catolic al Reghinului și al Gurghiului, Maior a contribuit la dezvoltarea și promovarea culturii și identității românești. În 1774, a fost călugărit și trimis la Colegiul de Propagandă Fide din Roma pentru a studia filosofia, teologia și dreptul. La întoarcerea sa în Blaj, a activat ca profesor de logică, metafizică și drept natural, dar și ca preot în Reghin și protopop al Gurghiului. Alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene, a contribuit la redactarea declarației de emancipare a românilor transilvăneni, „Supple Libellus Valachorum”. Între anii 1809 și 1821, Maior a lucrat la revizuirea Lexiconului de la Buda, primul dicționar cvadrilingv al limbii române, considerat o capodoperă filologică a Școlii Ardelene. El a promovat cu mare pasiune și obiectivitate o ortografie latină-românească, care să reflecte concepțiile filologice ale Școlii. Pe lângă activitatea sa ca profesor și preot, Petru Maior a fost și scriitor, contribuind la dezvoltarea și afirmarea simțului național românesc. Originar din Târnăveni, județul Mureș, tatăl său - Gheorghe Maior, a fost de asemenea un preot important, protopop al ținutului Căpușul de Câmpie. Astăzi ne despărțim de un om venerat și respectat în cultura românească. Și tot astăzi îl onorăm și îi aducem respectul nostru, continuând să ne bucurăm de moștenirea sa și să ne amintim de contribuția nemăsurată a sa la dezvoltarea culturii și a identității românești.